Sucevenii a căror situație materială nu le permite să își achite cheltuielile de reabilitare termică a locuinței ar putea beneficia de o decontare integrală a acestor costuri de la bugetul local.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că are în lucru un asemenea proiect de Consiliu Local, prin care municipalitatea să preia parțial sau chiar total cheltuielile de anvelopare termică ale celor care reprezintă cazuri sociale deosebite.
Acest proiect va veni în completarea celui de scutire de la plata impozitului pe clădiri, timp de minim șapte ani, pentru proprietarii care își reabilitează locuințele din fonduri proprii.
Edilul sucevean a precizat că deși intenționa să vină cu acest proiect în ședința CL din luna aprilie, va mai amâna o lună de zile această decizie, pentru a se lămuri și în privința proiectului național de reabilitare termică a clădirilor.
Mai exact, la începutul anului se vorbea că aceste lucrări vor fi subvenționate din fonduri europene, dar, până acum nu s-a primit încă avizul Uniunii Europene.
“S-a făcut solicitare la Bruxelles referitor la schema de subvenționare a reabilitării termice a locuințelor, dar încă se așteaptă un răspuns. Între timp se lucrează la categoriile sociale de beneficiari și la criteriile de selecție”, a precizat șeful municipalității sucevene.
Acesta a spus că, din calculele făcute, acordarea de scutiri la impozite celor care reabilitează locuințele pe cheltuială proprie nu acoperă nici pe departe costurile reale.
Ion Lungu a explicat: “Oamenii plătesc la impozitul pe locuință un preț mediu de vreo 50 de euro pe an. Din experiența noastră, prețul mediu de reabilitare a unui apartament este de 2.500 de euro. Este clar că mulți oameni nu vor avea posibilități financiare să facă aceste lucrări, chiar dacă le dăm noi scutirea de la plata impozitelor.”
Tocmai de aceea, în condițiile în care nu se vor mai face reabilitări termice pe bani europeni, fondul prevăzut în bugetul local al acestui an pentru anveloparea clădirilor ar putea fi direcționat pentru preluarea parțială sau integrală a cheltuielilor de reabilitare termică a blocurilor în cazul familiilor sărace.
Propunere
O parte dintre suceveni ar putea beneficia gratuit de reabilitarea termică a blocurilor
