Președintele Organizației Județene a PSD Suceava, Gavril Mîrza, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că este posibil ca unii candidați ai acestui partid care ocupă locuri eligibile pe listele electorale să nu ocupe funcțiile de consilier obținute în urma alegerilor locale. Mîrza a precizat că cei care ar putea să rămână fără mandate de consilier local sau județean sunt candidații care au adus deservicii PSD, fie prin neimplicarea în campanie, fie prin faptul că au dezvăluit adversarilor politici diverse informații despre strategiile social democraților.
Gavril Mîrza a declarat că potrivit unei decizii a Biroului Electoral Central, validarea aleșilor locali se face după ce conducerea partidului din partea căruia au candidat confirmă în scris mandatele obținute și persoanele care ar urma să le ocupe.
„Este posibil ca unii dintre cei care se află pe liste, pe un loc eligibil, să nu fie confirmați, din mai multe motive. Fie nu și-au făcut treaba până la capăt, fie au adus deservicii partidului”, a declarat liderul social democraților suceveni.
Mîrza a adăugat că stabilirea candidaților care nu vor ajunge consilieri se va face în urma unei analize la nivelul fiecărei localități din județ. El a mai spus că fiecare responsabil de zonă din cadrul PSD îi va nominaliza pe cei care riscă să-și piardă mandatele, pentru neimplicare în campania electorală.
„În momentul de față nu putem să spunem câți vor fi cei care nu vor primi confirmarea PSD pentru a fi validați în funcție. Vom face o analiză, după turul al doilea de scrutin, și vom lua o decizie în acest sens”, a subliniat președintele PSD Suceava.





