Bugetul alocat pentru organizarea manifestărilor de sărbătorire a Zilelor Sucevei a fost diminuat cu 100.000 de lei (un miliard de lei vechi), în cadrul ultimei ședințe de Consiliu Local, care a avut loc ieri.
Solicitarea de alocare a banilor către Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din cartierul Ițcani a fost făcută în plenul CL de către consilierul local Ovidiu Donțu:
“Acum, la final de mandat, e cazul să fim mai darnici. Propun alocarea sumei de un miliard de lei vechi pentru parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Ițcani, pentru refacerea bisericii. Ei au documentație pentru un necesar de cinci miliarde de lei vechi, e bine să le alocăm măcar un miliard de lei vechi, pentru că nu au mai cerut alți bani în acest an”.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că, pentru a putea fi acordați acești bani, trebuie specificat de unde vor fi luați, în condițiile în care banii alocați anul acesta din bugetul local pentru sprijinirea financiară a unităților de cult, aproape 2,7 milioane de lei, au fost deja repartizați.
Pentru a nu fi afectate alte capitole bugetare, banii au fost luați în cele din urmă de la “acțiuni cu caracter cultural-social”, mai exact, de la bugetul Zilelor Sucevei.
“Putem lua 100.000 de lei de acolo, pentru că, după cum am anunțat, nu avem nimic de plătit pentru concertele care vor avea loc în cele două zile, în care trupe de marcă vor concerta în baza unui parteneriat încheiat cu Mix Music”, a precizat Ion Lungu.
Cu banii solicitați de la primărie, Parohia din Ițcani intenționează să înlocuiască ferestrele de la turlă, să facă reparații la pereții exteriori, prin aplicarea de var lavabil, și să repare jgheaburile și burlanele, iar, pe cât posibil, să refacă învelitoarea celor două turle și a acoperișului bisericii.