Sute de familii care locuiesc în zona Cuza Vodă II, din cartierul sucevean Burdujeni, nu vor beneficia joi, timp de aproximativ șase ore, în intervalul orar 09:00 – 15:00, de apă potabilă, ca urmare a unor lucrări programate la rețelele de distribuție ale ACET.
Întreruperea furnizării serviciului de alimentare cu apă potabilă va afecta locuitorii străzilor Amurgului, Eroilor, Păcii, Tineretului, precum și punctele termice Cuza Vodă H și Cuza Vodă I, care, în perioada menționată, nu vor putea furniza apă caldă abonaților din sistemul centralizat de termoficare.
Cauza întreruperii furnizării apei potabile o reprezintă lucrările programate în vederea montării de aparate de măsură a debitelor de apă consumate la blocurile: 104 – scările A, B; 106 – scările C, D; 119 – scările A, B, C, D, E, F; 122 – scările A, B, C, D, E, F.