Muzeul Bucovinei derulează, în fiecare sâmbătă, de la ora 11:00, la Muzeul de Științele Naturii, proiectul educațional „O oră de poveste la muzeu”. Specialiștii Muzeului de Științele Naturii îi așteaptă, împreună cu colaboratorii lor, pe copii, însoțiți de părinți sau bunici, să intre în lumea poveștilor despre plante și animale, să se joace, să își găsească propriile povești și să afle istorioare interesante despre muzeu.
Scopul proiectului este acela de a determina copiii să se simtă la muzeu ca în familie, să-și facă din acesta un prieten de joacă și învățare – muzeul devenind locul în care copiii își imaginează, visează, pun întrebări, explorează, caută sau găsesc singuri răspunsuri, spun sau ascultă povești.
Informații suplimentare la telefon: 0230-213775 (Muzeul de Științele Naturii) sau la 0230 216 439, interior 116, Muzeul Bucovinei (Biroul Educație, Marketing și Comunicare).