Câteva sute de suceveni au petrecut marți seară, 21 februarie, în sala mare a Casei de Cultură Suceava, o oră în compania actorului Horațiu Mălăele, care i-a „trecut” pe suceveni prin mai multe stări, de la veselie, zâmbete, hohote de râs, la ironie, la indignare, la tristețe, un „amalgam intelectual” marca Mălăele.
Cu o întârziere de peste 30 de minute, motivată de actor ca fiind consecința unei amenzi „încasate” la intrarea în municipiul Suceava, Mălăele a trecut cu farmecu-i caracteristic de la scurte gaguri, la poezii profunde, de la autoironie, la relatări spumoase aplaudate îndelung de public.
„Horațiu despre Mălăele”
Fiecare plătitor de bilete a primit la intrarea în sala de spectacol volumul de carte „Horațiu despre Mălăele”, pe care publicul l-a răsfoit, amuzându-se în perioada de așteptare, înainte de începerea spectacolului. Cartea conține fotografii de familie, fotografii cu prieteni dragi ai actorului Horațiu Mălăele, reproduceri după pagini de jurnal, volumul fiind de fapt un autoportret care folosește mai multe mijloace de exprimare: grafică, poezie, caricatură, pictură, proză scurtă.
Pleiadă de poeți
Sub genericul „Sunt un orb”, Mălăele a recitat versuri semnate de Nichita Stănescu, pe care actorul l-a cunoscut și de care își aduce aminte cu mare drag, versuri ale poeților George Topârceanu, Emil Brumaru (cu care a fost prieten), Nazim Hicmet, Adrian Păunescu, Teodor Paca, Mircea Micu, Grigore Vieru, George Țărnea, „vorbind” despre dragoste animalieră, dragostea de mamă, dragostea bețivului, dragostea… de partid. Actorul trece elegant de la iubirea din „Uriașul… cu ochi albaștri”, de Nazim Hicmet, la „De dragoste animalieră” („Andromaca mulge vaca. Vaca linge Andromaca. Andromaca bate vaca. Vaca- mpunge Andromaca. Andromaca-mpușcă vaca! Morala: Ce făcuși, fă Andromaca?”), de Emil Brumaru, la „Un actor destul de fad”, de George Țărnea, sau „Dezîmblânzirea” („De mult negru mă albisem/ De mult soare mă-nnoptasem/ De mult viu mă mult murisem/ (…)”, poezie semnată de Nichita Stănescu.
Palme… la unison
Fiecare vers a transmis o emoție, o stare, mai ales atunci când Mălăele a recitat poezia „Repetabila povară”, de Adrian Păunescu („Cine are părinți, pe pământ nu în gând/ Mai aude și-n somn ochii lumii plângând,/ (…) Cine are părinți, încă nu e pierdut,/ Cine are părinți are încă trecut.”).
Publicul a aplaudat îndelung prestația actorului Horațiu Mălăele, care, la finalul recitalului, a revenit de două ori pe scenă, pentru a „culege” aprecierile sucevenilor, exprimate prin palme care au bătut la unison.
