La Vatra Dornei s-a constituit în cursul zilei de ieri o nouă structură asociativă pentru atragerea fondurilor europene. Constituirea comitetului de inițiativă pentru înființarea noii structuri s-a făcut la inițiativa senatorului PSD Neculai Bereanu, la ședința de la Vatra Dornei fiind prezenți președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, deputatul PNL Dumitru Pardău, 37 de primari și reprezentanți ai primăriilor din județul Suceava, precum și reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale și ai mediului de afaceri. Senatorul Neculai Bereanu a precizat că întâlnirea de la Vatra Dornei a fost organizată pentru a informa administrațiile publice locale și reprezentanții mediului de afaceri despre posibilitatea de a atrage fonduri europene în exercițiul bugetar 2014 – 2020.
Noua structură ar urma să se intituleze „Pactul Teritorial Pentru Investiții Teritoriale Integrate Suceava”, iar membrii acestei asociații urmează că participe activ atât la definirea strategiei teritoriale, cât și la alocarea ulterioară a fondurilor pentru dezvoltare și la selecția proiectelor semnificative pentru dezvoltarea zonei. Ședința de la Vatra Dornei a fost organizată de o firmă de consultanță implicată în promovarea dezvoltării regionale și teritoriale precum și în identificarea soluțiilor pentru realizarea unei strategii de dezvoltare locală și teritorială axată pe o abordare integrată care implică investiții în cadrul mai multor axe prioritate din unul sau mai multe programe operaționale. În cadrul discuțiilor, reprezentanții firmei de consultanță au precizat că noua structură va putea să beneficieze de fonduri nerambursabile în mod direct, pe care le va gestiona în conformitate cu strategia și bugetele pe care și le stabilește. De asemenea, senatorul Neculai Bereanu a ținut să precizeze că la noua structură asociativă pot să adere și Grupurile de Acțiune Locală din județul Suceava, iar de viitoarele finanțări europene gestionate de partenerii
în cadrul „Pactului Teritorial Pentru Investiții Teritoriale Integrate Suceava” vor putea beneficia și orașele și municipiile.
„Este necesar să avem o strategie comună pentru dezvoltarea zonei de munte a județului și sunt convins că apoi vom avea posibilitatea să putem promova proiecte pentru obținerea fondurilor necesare dezvoltării economice a localităților și a zonei”, a spus Bereanu.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a salutat inițiativa înființării acestei asocieri, care poate să contribuie la atragerea fondurilor europene. Nechifor a arătat că una dintre preocupările majore ale administrațiilor publice locale trebuie să fie promovarea de proiecte și inițiative prin care să se creeze locuri de muncă noi.