Promoția 2004-2008 a Colegiului Militar Liceal „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc a sărbătorit cu eleganță și multă emoție sfârșitul anilor de liceu.
Miercuri seară, elevii, alături de cadrele colegiului și de invitați, au participat la apelul solemn.
Apelul solemn
Potrivit precizărilor referentului Relații Publice al instituției de învățământ, Elena Jora, apelul de seară este un moment solemn din programul zilnic al unui elev de colegiu militar. La apel participă toți elevii, pe platoul interior al colegiului. Apelul se execută numeric, pe subunități, de către sergenții de serviciu, care, la terminare, raportează efectivul prezent și absent. După apel elevii trec la activitățile din programul de seară.
Ultimul apel de seară al unei promoții este o ceremonie ce reușește să impresioneze de fiecare dată până aproape de lacrimi toți participanții, fie ei elevii, care pășesc dincolo de pragul adolescenței și lasă în urmă prieteni și amintiri, fie profesori ori cadre militare care le doresc din tot sufletul absolvenților să aibă parte de o viață și o carieră pe măsura pregătirii de excepție, școlare și de viață, pe care au primit-o în unitatea militară de învățământ.
Dincolo de tipicul obișnuit al apelului de seară, apelul solemn include momente deosebite, precum un cuvânt al comandantului Colegiului către absolvenți, intonarea Imnului de Stat și al imnului promoției, prezentarea membrilor promoției în fața formației, emoționantul “Gaudeamus” și o mare de flori revărsată dinspre absolvenți către profesorii și cadrele militare ce le-au îndrumat destinul vreme de 4 ani.
Ceremonia oficială Joi dimineață, platoul din incinta instituției de învățământ a găzduit și ceremonia oficială a închiderii anului școlar pentru toate clasele.
La momentul festiv s-au aflat, alături de elevii și cadrele colegiului militar reprezentanți ai eșaloanelor superioare, ai autorităților locale, și foști comandanți și elevi ai instituției. Între aceștia s-au numărat gl. de brigadă Petru Toader, locțiitorul cdt. Corp 4 Armată Teritorial Cluj Napoca, din partea Statului Major al Forțelor Terestre (absolvent al colegiului promoția 1971), colonel Chirilă Dan, din partea secretariatului general al ministrului, lt.cdor Cătălin Bursuc de la secția învățământ a Statului Major General, inspector Gabriela Scutaru din partea I.Ș.J. Suceava.
Au susținut scurte cuvântări în deschidere comandantul colegiului, col. Ionel Moisă și reprezentanta absolvenților, plutonier adjutant Cuțuhan Lavinia, au fost adresate mesaje din partea forurilor superioare reprezentate la ceremonie, s-a predat simbolic ștafeta generațiilor, au avut loc avansări în grad și numiri în funcții, s-au acordat premii și recompense iar clasei a XII-a B I s-a conferit, pe baza rezultatelor obținute în anul școlar încheiat, titlul de Clasa “Căpitan-erou Aurel Vasilescu”.
Rezultate
Potrivit informațiilor furnizate de referentul Elena Jora, colegiul a avut un an școlar foarte bun. Media generală a fost 8,75, elevii au avut medii generale peste 9 în proporție de 40,4 la sută, au promovat în proporție de 94 la sută, iar cea mai mare medie a unui elev a fost cea maximă, obținută de o elevă de clasa a X-a, Anamaria Munteanu.
Galeria premiilor obținute la concursuri și olimpiade în acest an școlar este vastă și dintre merituoșii care le-au obținut nu lipsesc nici absolvenții promoției.
