Încă o încercare

O nouă programare pentru alegerile din cadrul Organizației Județene a PNL

Alegerile din Organizația Județeană Suceava a PNL ar putea să aibă loc la începutul lunii octombrie 2013. La propunerea liderului liberalilor suceveni, Alexandru Băișanu, Delegația Permanentă Teritorială a PNL Suceava a aprobat ieri ca alegerile județene să aibă loc pe 5 octombrie, urmând ca această dată să fie propusă spre aprobare conducerii centrale a PNL. De precizat că această propunere a fost făcută după ce Biroul Permanent Național al PNL a decis la sfârșitul lunii iunie a.c. că alegerile în cadrul Organizației Județene Suceava a PNL vor avea loc la termen, adică la expirarea mandatului actualei structuri de conducere județene. Inițial, deputatul Alexandru Băișanu, anunțase în cursul lunii mai a.c. că alegerile în cadrul organizației județene au fost programate pentru data de 8 iunie 2013. stabilirea acestei date a fost contestată de 13 membri ai PNL Suceava la conducerea centrală a liberalilor, care în cele din urmă a decis că alegerile la nivel județean trebuie să fie organizate la termen.
Pentru șefia PNL Suceava și-au anunțat candidatura actualul lider județean, Alexandru Băișanu, și primarul orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc.

Recomandări

Extinderea aeroportului din Suceava, aprobată de consilierii județeni și prognozată a fi finalizată în 3 ani

Vicepreședintele PNL Suceava, Dumitru Mihalescul, a participat alături de conducerea centrală a liberalilor la recepția organizată de președintele Nicușor Dan de Ziua Națională

Gheorghe Șoldan după alocarea a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”

Gheorghe Șoldan după alocare a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”
Gheorghe Șoldan după alocare a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”

Primarii liberali suceveni sunt alături de premierul Ilie Bolojan în demersurile acestuia de responsabilizare fiscală și echilibrare bugetară