Liga a III-a

O nouă înfrângere la limită pentru Bucovina Rădăuți



Bucovina Rădăuți a primit ieri vizita uneia dintre pretendentele la promovare, Suporter Club Oțelul Galați, în cadrul etapei intermediare cu numărul 19 din Seria I a Ligii a III-a. Chiar dacă nu au făcut un joc rău și au evoluat curajos, plusul de experiență al formației oaspete și-a spus până la urmă cuvântul. Gălățenii s-au impus la limită, cu scorul de 1-0, unicul gol al întâlnirii fiind marcat de George Cârjan, cu capul, în minutul 60.
„Sunt foarte supărat, pentru că am dominat meciul, am avut ocazii, iar adversarii au ajuns de două ori la poarta noastră și cu toate acestea ne-au învins. Păcat de efortul jucătorilor, dar acest aspect nu este de fiecare dată de ajuns, pentru că fotbalul se joacă pe goluri. Suferim în continuare la finalizare, iar din acest motiv am pierdut multe puncte în actualul sezon. Nu vreau să iau din meritele gălățenilor, care și-au jucat bine partitura din punct de vedere tactic, evoluând la rezultat, însă mi-e ciudă că am pierdut din nou la limită, cum s-a întâmplat în retur și în duelurile cu liderul Aerostar Bacău și cu Odorheiu Secuiesc. Acum, nu ne rămâne decât să facem tot posibilul să câștigăm partida de vineri, cu CSM Focșani. Gata, am scăpat de meciurile grele, acum o să jucăm cu echipe de calibrul nostru și trebuie să reîncepem să câștigăm puncte”, a declarat antrenorul-jucător al Bucovinei, Daniel Bălan, care se ocupă de pregătirea grupării rădăuțene alături de Dorin Goian.
Rezultate înregistrate în etapa a XIX-a:
CSM Roman – Olimpic Cetate Râșnov 0-0
KSE Târgu Secuiesc – Sporting Liești 1-1
CSM Pașcani – Aerostar Bacău 0-5
Sănătatea Darabani – AFC Hărman 1-0
Bucovina Rădăuți – Suporter Club Oțelul Galați 0-1
CSM Focșani – AFC Odorheiu Secuiesc 3-1
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – Metalosport Galați 3-0
Avântul Valea Mărului, echipă retrasă din campionat, ar fi stat în această rundă.
Clasament
1 Aerostar Bacău 19 14 4 1 59-10 46
2 AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 19 13 4 2 46-20 43
3 Suporter Club Oțelul Galați 19 11 7 1 37-10 40
4 Sporting Liești 19 11 4 4 39-16 37
5 CSM Roman 19 11 4 4 43-22 37
6 Olimpic Cetate Râșnov 19 8 6 5 31-19 30
7 AFC Hărman 19 8 3 8 30-15 27
8 Bucovina Rădăuți18 8 3 7 21-16 27
9 KSE Târgu Secuiesc 18 7 5 6 45-30 26
10 CSM Focșani 19 6 7 6 32-24 25
11 Sănătatea Darabani 18 5 4 9 29-38 19
12 AFC Odorheiu Secuiesc19 5 1 13 29-41 16
13 CSM Pașcani 18 4 1 13 21-47 13
14 Avântul Valea Mărului 18 2 1 15 26-52 7
15 Metalosport Galați 19 0 0 19 2-130 -12
Notă: Formațiile Avântul Valea Mărului și Metalosport Galați au părăsit competiția după finalul turului, urmând să piardă cu 3-0, la „masa verde”, meciurile pe care le mai are de disputat. De asemenea, ultima clasată, Metalosport Galați, a fost penalizată cu 12 puncte de către Comisia de Disciplină.



Recomandări