După două deplasări consecutive, rugbyștii suceveni se întorc în această săptămână pe teren propriu cu un meci foarte dificil în compania campioanei Steaua București, cea care nu le-a dat nici o șansă în meciul tur, învingându-i cu 127 – 3. Din păcate, în cele șase etape disputate până în prezent, elevii lui Constantin Vlad nu au reușit să obțină nici o victorie, acumulând doar un punct bonus, câștigat în meciul cu Rulmentul Bârlad, echipă cu care se vor bate pentru evitarea retrogradării în turneul play-out. La problema lipsei de experiență a jucătorilor săi, din păcate antrenorul sucevean se confruntă și cu indisponibilități în lot, mai exact Conache, Bursuc, Crețuleac, Bogdan Dascălu, Ispir și Flutur, ultimii trei suferind accidentări în etapa trecută de la Cluj. „Chiar dacă suntem cu moralul la pământ va trebui să ne adunăm și să jucăm în continuare. În acest meci nu se pune problema câștigătoarei și de aceea îmi doresc să ieșim bine din teren, dar asta ar trebui să își dorească și jucătorii mei. Înțeleg că nu e ușor să faci trecerea de la juniori la seniori, lucru valabil pentru majoritatea sportivilor noștri, dar încet-încet va trebui să ne integrăm în acest angrenaj, pentru a deveni din nou o echipă omogenă și competitivă”, a declarat înaintea meciului cu Steaua, Constantin Vlad. Ieri, la ultimul antrenament în formulă completă dinaintea meciului, antrenorul sucevean a exersat cu elevii săi apărarea, pe care va fi nevoit să o facă pe aproape toată durata meciului cu campioana României.





