O nouă Elodie

Nu poți să deschizi televizorul fără să dai peste alt episod al telenovelei Năstase, o Nouă Elodie devenită obsesie națională și ajunsă în marginea absurdului. Pe marginea unei nefericite împrejurări, cât se poate de limpezi în felul ei (dacă m-aș fi aflat în locul lui Năstase, aș fi procedat la fel – poate, trăgând ceva mai bine…) se brodează și se fantazează de-a dreptul maladiv și tot mai mult cu ignorarea logicii. Feciorul lui Năstase declară că l-a auzit pe polițistul nr. 2 spunând polițistului 1 „Bine că nu te-a mușcat!”. Cine să-l muște și de ce? Năstase? Ce tâmpenie mai o fi și asta? Văd că-i luată de bună, deși-s convins că, de fapt, propoziția suna „Bine că nu te-a împușcat!”, nu „mușcat”, cum, în emoțiile clipei, a receptat-o Năstase jr. N-o corectează nimeni, așa că rămâne cum am vorbit în tren: canibalul Năstase era cât pe ce să… muște un ofițer de poliție. Ca să ce?
A doua temă-cașcaval pentru televiziuni o constituie epopeea plagiatelor, lista suspectaților îmbogățindu-e, mai nou, cu alte două nume, Liiceanu și Cărtărescu. Nu-s în temă, n-am cum să mă pronunț, dar în ce privește plagierea în tezele de doctorat, e de mirare că atât de târziu s-a spart buba. N-or fi chiar toate plagiate; cu siguranță însă, majoritatea conțin snopuri de fraze vag reformulate din lucrările altora, dacă nu chiar pagini și capitole întregi copiate pur și simplu. Câtă vreme nimeni nu se sesizează că, de ani buni, pe internet, se oferă tot soiul de teze, de la cele de licență la cele de doctorat, la prețuri modice și cu livrare imediată, este clar că doctoromania românească (arunci c-o pietricică într-o stradă cât de cât aglomerată și dai peste un „dottore”!) a scos de mult teza de sub imperiul cercetării și contribuției personale, rezumând-o la „cărțile din cărți se fac”, cu ghilimele cel mult subînțelese…
Schimb canalul și dau peste suficienta și dârza declarație a unui istoric (Stoenescu) privind evidența loviturii de stat din decembrie 1989. Iar nu m-aș amesteca; profit doar pentru a-i recomanda combatantului să-l citească pe Hegel, care a lămurit chestiunea încă acum două secole și mai bine (1805). În „Fenomenologia spiritului” spune limpede: „Orice revoluție este o lovitură de stat reușită”… Alt canal, ceva mai cultural, citează din gândirea lui Mircea Mihăieș: „Pe Marx îl citesc doar proștii”. Mă tem că, din păcate, la noi nici deștepții nu-l mai citesc. Ceea ce nu se întâmplă în Occident, unde, datorită și crizei care zgâlțâie sistemul capitalist, Marx este redescoperit și studiat (critic, evident, cu rezervele cuvenite, dar și cu recunoașterea unor contribuții fundamentale) în cele mai elevate cercuri ale intelectualității. Prestigiosul cotidian „Le Monde” a editat nu de mult un consistent supliment (122 de pagini!) intitulat „O viață, o operă. Karl Marx ireductibilul”, în care semnează câteva zeci dintre cele mai prestigioase condeie ale Franței, inclusiv acela al președintelui Françoise Holland. La Sorbonna s-a înființat Seminarul „Marx în secolul XXI”, care funcționează în amfiteatrul Lefebvre și are în programul primelor semestre 21 de conferințe susținute de intelectuali de talia lui Serge Wolkow, Roland Pfefferkorn, Tom Rockmore, Jean Batou, David Harwey (lista „proștilor” e mult mai lungă), sub semnul invitației de „a deschide ferestrele, a deranja evidențele, a azvârli relele procese de intenție și a recuza anatemele”.
Nu-i vorba, desigur, despre o „revalorificare” în bloc, necritică, ci de necesara „plivire” menită să scoată marxismul din negura distorsionărilor leniniste. Nu știu cât de relevant pentru Mihăieș poate fi și faptul că în topul BBC ”Cei mai cunoscuți gânditori din istorie” locul I este deținut de Marx, la foarte mare distanță de locul al doilea… Am schimbat din nou canalul. Noroc că sosise ora Campionatului European, la care se uită și proștii, și deștepții. Una dintre puținele – dacă nu singura – realitate încă necontestată!