Timp de două zile, în perioada 16-17 noiembrie, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează, împreună cu partenerii săi, cea de-a VIII-a ediție a concursului studențesc în domeniul securității informatice CTF(Capture The Flag) -USV 2023. Competiția este organizată într-un format tip CTF (Capture The Flag) și are ca scop dezvoltarea de soluții de penetrare a unor bariere de securitate într-un mediu de comunicație delimitat, pentru descoperirea unor breșe electronice și identificarea unor soluțiilor și metode optime de protejare a informației împotriva accesului neautorizat. Prin intermediul competiției se urmărește astfel testarea creativității și capacității echipelor de studenți de a utiliza cunoștințe tehnice specifice, pentru a gestiona probleme concrete de securitate informațională.
În același timp obiectivul principal al evenimentului constă în stimularea interesului studenților pentru problematica securității cibernetice și evaluarea potențialului acestora, ca viitori specialiști, de a face față provocărilor de securitate informațională.
La concurs pot participa echipe alcătuite din cel mult 4 studenți, coordonați de un cadru didactic. Competiția se desfășoară în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, online, timp de 24 de ore, în intervalul 16-17 noiembrie. Înregistrarea online a participanților a avut loc în perioada 06-11 noiembrie, fiind înscrise 39 de echipe din 16 instituții de învățământ superior. Numărul participanților constituie un record de la demararea competiției în anul 2016, la această ediție având echipe din Romania, Republica Moldova, Ucraina și Cuba.
Rezultatele vor fi evaluate de un juriu independent, care va furniza o clasificare bazată pe rezultatele obținute, iar cele mai bune echipe vor fi premiate. Competiția beneficiază de sprijin material și logistic din partea Safetech Innovations SA din București și Assist Software SRL din Suceava.
Detalii suplimentare referitoare la competiție sunt disponibile pe pagina https://ctf.usv.ro ,contact: ctf@usv.ro .