În scurt timp, mai exact pe 26 august, va debuta ediția a XIV-a a Campionatului Județean de minifotbal pentru old-boys. Competiția se adresează practicanților de minifotbal nelegitimați, cu vârsta minimă de 35 de ani, care sunt îndrăgostiți de mișcare în aer liber și dornici să socializeze.
Toți cei care doresc să se înscrie la această competiție pot obține mai multe detalii apelând numărul de telefon 0740 786 444 sau postând un mesaj pe pagina de facebook Minifotbal Old Boys Suceava.
Campionatul județean de old-boys va beneficia în continuare de sprijinul Asociației Județene de Fotbal și al Direcției Județene pentru Sport și Tineret.
La ediția precedentă, încheiată la finalul anului trecut, pe tabloul de concurs s-au aflat 15 formații: Artra, AWS Team, Bucovina, Centru Vechi, Concordia, Eco Optic, Florconstruct, Inter Conti, Intermontana, Paulcor-Mediterana, Sursa Team, Thermonet, Urșii, Valexin și Vivendi.
Gazda întrecerii va fi, în premieră Civica Sport Center, din Șcheia.
Precedentele treisprezece ediții ale Campionatului județean de minifotbal au revenit formațiilor Centru Vechi (patru titluri), Inter Conti (patru titluri), Revine (trei titluri), Vivendi și Crama cu Ștaif.
Minifotbal
O nouă ediție a Campionatului Județean de old-boys se pregătește de start






