O nouă echipă satelit pentru divizionara B Cetatea Suceava



– Intenția a fost exprimată de antrenorul Ioan Radu, care dorește să crească juniorii după o strategie a clubului
Pe lîngă cei 22 de jucători care fac parte din lotul primei echipe, sub contract cu FC Cetatea se mai află încă 10 fotbaliști, care au fost trimiși să se rodeze în Divizia C, la Viitorul Liteni. Chiar dacă nu toți cei zece au avut șansa să evolueze meci de meci în cel de-al treilea eșalon, antrenorul Ioan Radu crede că această asociere cu gruparea patronată de Vasile Pleșca a fost una benefică. „Este important că selecția a continuat și acolo. Dacă Pascal, Ignătescu, Simioneasa și Dumistrăcel au evoluat doar sporadic, Cerlincă, Pantea, Șuleru și parțial Ov. Bosancu au fost titulari de drept, iar această experiență le va folosi pe viitor. Dar marele avantaj îl constituie faptul că cei doi juniori în vîrstă de 17 ani, Mihai și Andrei Luca au evoluat în toate întîlnirile, și nu au făcut-o rău deloc. Efectele acestui lucru se vor vedea cel mai bine în sezonul viitor, cînd cei doi vor deveni juniorii pe care ne vom baza în campionatul Diviziei B, pentru că, după cum se știe, Onciu și Homneac vor pierde acest drept la finalul actualului sezon, pe criterii de vîrstă”, a declarat antrenorul Cetății. Cu toate acestea, Ioan Radu este de părere că în viitor gruparea suceveană trebuie să aibă propria echipă satelit. „Nu am nimic cu cei de la Liteni, însă cred că ideal ar fi ca să avem o echipă a doua sută la sută a noastră. Atunci am putea să ne alcătuim propria strategie de creștere a jucătorilor de perspectivă, pentru că un club care se respectă trebuie să beneficieze de un centru de copii și juniori puternic”, a adăugat tehnicianul sucevean.