O nouă comedie cu Robin Williams domină box-office-ul american



O nouă comedie cu Robin Williams domină box-office-ul american
O nouă comedie cu Robin Williams domină box-office-ul american

Comedia „RV”, în care rolul principal îi revine lui Robin Williams (foto), a dominat, la sfârșitul săptămânii trecute, box-office-ul din Statele Unite, cu vânzări de bilete în valoare de 16,4 milioane de dolari, transmite Reuters.
Pe locul al doilea în top s-a situat „United 93”, primul film realizat la Hollywood despre evenimentele de la 11 septembrie 2001 și care a avut încasări în valoare de 11,6 milioane de dolari, potrivit studiourilor Universal Pictures.
„United 93” este un film care prezintă evenimentele derulate în jurul avionului care s-a prăbușit pe un câmp din Pennsylvania după ce pasagerii s-au luptat cu teroriștii. Cu un buget de filmare de doar 15 milioane de dolari și cu o distribuție care nu a inclus nume marcante, filmul realizat de studiourile Universal Pictures a fost turnat de regizorul britanic Paul Greengrass, care a realizat și producția „The Bourne Supremacy” (2004), în care a jucat Matt Damon.
Filmul aflat pe primul loc în box-office, „RV”, a fost realizat de studiourile Columbia Pictures și reprezintă o nouă incursiune a lui Robin Williams în lumea comediei, după ce actorul a jucat în ultimii ani mai ales în drame cu buget destul de mic, precum „Insomnia” și „One Hour Photo.”În „RV”, Williams dă viață unui tată care face o excursie cu familia lui pe teritoriul țării și se deplasează cu un vehicul care are o serie de probleme.
Depășind așteptările, filmul „Stick It” (Walt Disney Co) s-a poziționat pe treapta a treia a clasamentului, cu încasări de 11,3 milioane de dolari. Filmul redă povestea unui gimnast adolescent care se confruntă cu o serie de probleme.
Un film nou lansat în cinematografe în weekend a fost și „Akeelah and the Bee”, care a reușit să ajungă pe a opta poziție a clasamentului, cu încasări de 6,3 milioane de dolari și spre bucuria studiourilor Lionsgate.
În cădere de pe prima poziție a box-office-ului, „Silent Hill” a ajuns pe locul al patrulea, cu încasări de 9,2 milioane de dolari în ultimul weekend și cu încasări totale de 34,2 milioane de dolari. Producția, în care joacă Radha Mitchell și Jodelle Ferland, a fost inspirată de un joc video și relatează povestea unei mame care își caută fiica într-un oraș misterios.
Pe locul al cincilea al clasamentului se află „Scary Movie 4”, cu încasări de 7,8 milioane de dolari, în timp ce poziția a șasea este ocupată de „The Sentinel” (7,6 milioane de dolari).
Lungmetrajul animat „Epoca de gheață: Dezghețul” a continuat să atragă spectatori, având încasări de 7,1 milioane de dolari, situându-se pe poziția a șaptea în clasament.
Pe ultimele locuri în Top 10 se află „The Wild”, în cădere de pe poziția a cincea, și cu încasări de 4,7 milioane de dolari și „The Benchwarmers” (4,4 milioane de dolari).