Tribunalul Constanța a respins, luni, o nouă cerere depusă de Mircea Băsescu pentru înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, decizia nefiind definitivă și putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța, informează Mediafax.Mircea Băsescu a fost adus, luni, la Tribunalul Constanța, pentru ca instanța să judece o nouă solicitare a sa privind înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu.Magistrații au respins ca nefondată cererea fratelui președintelui, iar decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare la Curtea de Apel Constanța.Aceasta este cea de-a patra solicitare depusă de Mircea Băsescu la Tribunalul Constanța pentru înlocuirea măsurii arestului preventiv, toate solicitările fiind respinse, la fel și contestațiile formulate la Curtea de Apel Constanța.





