Maidanezii din municipiul Suceava vor primi în dar de Mărțișor o nouă campanie de sterilizare, deparazitare și vaccinare.
Campania de sterilizare, realizată tot de membrii asociației Vier Pfoten, va începe de luni, 8 martie, operațiile urmând să fie făcute tot în sediul amenajat temporar într-o clădire situată vizavi de sediul Termica, pe strada Energeticianului.
Viceprimarul Lucian Harșovschi a precizat că se bucură de faptul că reprezentanții asociației Vier Pfoten nu au renunțat la ampla campanie de sterilizare inițiată la începutul acestui an în municipiul Suceava în urma campaniei defăimătoare prin care membrii unei alte asociații de protecție a animalelor, din Suceava, spuneau că zeci de câini sterilizați sunt otrăviți pe străzile orașului.
„Invit sucevenii să aducă câinii și pisicile din jurul blocului la sterilizat. Operația este gratuită, iar deparazitarea și vaccinarea lor este benefică animalelor, dar și celor care intră în contact cu ele, pentru că se reduce riscul transmiterii de boli. Sterilizarea este cea mai eficientă metodă prin care să rezolvăm problema câinilor vagabonzi și sperăm ca prin aceste campanii ample să reușim să limităm înmulțirea acestora, urmând ca numărul lor să se reducă în timp, din cauze naturale. Mă bucur că cei de la Vier Pfoten nu au dat crezare acelor zvonuri iscate nu cu mult timp în urmă, prin care eram acuzați că am face campanii de ucidere a câinilor sterilizați, și au acceptat să revină. E absurd să susții că ucidem tocmai câinii sterilizați, după ce ne-am zbătut atâta să organizăm aceste campanii de sterilizare și s-au depus eforturi serioase pentru prinderea și operarea câinilor de pe străzi”, a declarat viceprimarul Sucevei.
Mai mult, Lucian Harșovschi a afirmat că zvonurile privind uciderea sistematică a zeci de câini, prin otrăvire, au fost iscate de o asociație locală de protecție a animalelor care și-a simțit amenințată poziția și finanțările europene de parteneriatul încheiat de Primăria Suceava cu asociația Vier Pfoten.
Campania de sterilizare, între 8 și 31 martie
“E un câștig pentru suceveni faptul că echipele de la Vier Pfoten au acceptat să revină, în ciuda campaniei defăimătoare susținută de ProAnima. Am colaborat bine cu ambele asociații, nu era cazul să se stârnească un scandal alimentat în mod artificial, deși se pare că la baza acestuia stau temerile unora că nu vor mai primi finanțări din afară, din moment ce altă asociație a venit și face treaba pe care ei ar fi trebuit să o facă, adică să sterilizeze câinii maidanezi”, a adăugat Lucian Harșovschi.
Cert este că, timp de câteva săptămâni, în perioada 8 – 31 martie, alte sute de câini de pe străzile Sucevei vor fi sterilizați, limitându-se astfel înmulțirea lor.