Un numeros sobor de preoți, în frunte cu ÎPS Pimen Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților va săvîrși duminică sfințirea bisericii de la mănăstirea Buciumeni.
Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” Buciumeni este situată în mirificul peisaj al Dumbrăvii Minunate în imediata apropiere de biserica satului Buciumeni. Numele satului se pare că provine de la faptul că de aici se transmiteau semnale cu buciumul pentru a fi auzite la Baia, care pe atunci era reședință domnească. Cel mai vechi document care pomenește de satul Buciumeni datează din 16 februarie 1424, cînd Alexandru cel Bun face danie lui Popa Iuga satul Buciumeni pentru faptul că i-a slujit cu credință. Uricul original scris în limba slavonă se găsește la Complexul Muzeal Bucovina. În 1786, răzeșii satului Buciumeni dau mărturie la cinstita mînă a sfinției sale protopopului Andrei Pascal după despărțirea în două a fostului județ cînd s-a înființat orașul Fălticeni. În 1850, satul Buciumeni din ținutul Șomuzului era al logofătului Dimitrie Cantacuzin Pașcanu și se menționează pentru prima dată existența bisericii ca funcționînd cu doi preoți, un diacon și doi dascăli. Cert este că biserica din Buciumeni exista de mai de mult, argumente fiind că pe o icoană a Mîntuitorului apare anul 1789 în inscripția în limba slavonă care spune că acea icoană „s-a făcut cu toată cheltuiala preotului Gavril să fie pentru iertarea păcatelor”. De asemenea deasupra ușii bisericii mai există o inscripție datată 1892, cînd probabil a mai fost executată o lucrare de reparație. Mai există o inscripție în pronaosul bisericii în care se spune că în anul 1930 s-au făcut reparații capitale acestei biserici, fiind totodată redată cultului.
Despre ce înseamnă Buciumenii, muzeograful Eugen Dimitriu ne-a mai spus că acest loc binecuvîntat de Dumnezeu a fost loc de recreere și de inspirație a diferitelor opere nu numai pentru Mihail Sadoveanul, ci și pentru pictorul Șvaițer Cumpăna, care a realizat o lucrare cu biserica de la Buciumeni care s-ar părea că ar exista și acum la moștenitoarele lui Ioan Dragoslav, fiind de amintit și lucrarea intitulată „Bisericuța din Buciumeni” a lui Ioan Dragoslav.
De asemenea, „obraja”, (locul de deasupra „hucilor”, loc denumit ulterior de Mihail Sadoveanu drept fiind „Dumbrava Minunată”), a fost locul de promenadă a multor erudiți de-ai Fălticenilor, dintre amintim pe Aurel Diaconescu, care de astfel a lăsat posterității și trei picturi în biserica de lemn de la Buciumeni, dar și a lui Anton Holban, Aurel Gheorgestino, prof. Botez și mulți, mulți alții. Un alt creator de artă care a fost inspirat nu de puține ori aici a fost și pictorul Aurel Băeșu, de astfel rudă „Ceahlăul” literaturii române.
Inițiativa constituirii la Buciumeni a unui așezămînt monahal a aparținut în anul 1993, PC Gheorghe Brădățeanu, actual consilier administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. În anul 1997, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a decis ridicarea la rang de mănăstire a așezămîntului monahal de la Buciumeni. Nu de puține ori au venit semne de încurajare din partea ierarhilor locului, respectiv ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților precum și a regretatului PS Gherasim Putneanul, fost episcop-vicar.
Stavrofora Maria Mălăescu, stareța mănăstirii, ne-a spus că,lucrările de construcție a bisericii ce se va sfinți mîine au fost începute la 4 august 2002, la 1 decembrie al aceluiași an fiind sfințite crucile pe biserică. După nu puține discuții, Consiliul Local Fălticeni a aprobat în această vară atribuirea în folosință gratuită a suprafeței de 2,73 ha, în care intra și păduricea Dumbrava Minunată, Mănăstirii „Sfântul Gheorghe”. Terenul, proprietate publică, nu beneficia de protecție și pază iar defrișările necontrolate puneau în pericol existența renumitei păduri care păstrează farmecul personajelor sadoveniene Lizuca și Patrocle. Mănăstirea intenționează să organizeze în aceasta vatră un centru cultural – misionar și o tabără de creație pentru elevi. Însuși ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a susținut proiectul prezentat aleșilor locali.
Nu putem decît să mulțumim bunului Dumnezeu că, într-o localitate devenită un reper al literaturii, dar și al istoriei, o mînă de viețuitoare care au lăsat treburile lumii de zi cu zi deoparte, alegînd să fie „miresele lui Christos”, se roagă după canoane pentru ca poporul român, mai ales credința strămoșească să dăinuie și să ne mîntuiască.
