Noutate

O nouă bancnotă de 10 lei, pe piață de la 1 decembrie



Banca Națională a României a anunțat că va scoate pe piață, începând cu 1 decembrie, o nouă bancnotă cu valoarea de 10 lei. Este vorba de o reproiectare a bancnotei, menită să-i crească siguranța împotriva contrafacerilor. Aceasta va păstra cea mai mare parte a caracteristicilor actualei bancnote, respectiv aceleași dimensiuni, aceeași culoare predominantă, aceleași elemente grafice. Deosebirile apar în ceea ce privește elementele de siguranță și constau în faptul că s-a renunțat la imprimarea în relief de pe ambele fețe ale bancnotei și, implicit, la imaginea latentă ce conținea inițialele „BNR” de pe aversul bancnotei, fiind utilizată doar tehnica de imprimare plană. De asemenea, s-a modificat fereastra transparentă, în locul valorii nominale „10” fiind imprimate două pensule aurii, vizibile pe ambele părți ale bancnotei.
Noile bancnote vor circula în paralel cu cele vechi, care vor fi retrase treptat de pe piață, pe măsură ce se uzează și devin improprii circulației.



Recomandări

BNR va pune în circulație, începând cu 1 ianuarie, bancnote și monede cu noua stemă a țării