Patru indivizi și-au petrecut noaptea într-o celulă din arestul poliției, după ce, aflați sub influența băuturilor alcoolice, s-au apucat să distrugă bunurile dintr-un bar în momentul în care vânzătoarea le-a spus că trebuie să plece, pentru că e ora închiderii.
„Nota de plată” a fost adusă de mascați ai poliției și achitată la sediul Poliției municipiului Suceava.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Andrei Z. (20 de ani), din comuna Adâncata, Alexandru S. (23 de ani), Marcel Ungureanu (30 de ani) și Vasile L. (35 de ani), ultimii trei din Zvoriștea, se aflau, joi seară, la băut, într-un bar din Zvoriștea.
În jurul orei 21:00, vânzătoarea le-a spus că e ora închiderii localului, moment în care cei patru au început să o înjure, să spargă pahare și scrumiere și să răstoarne o parte din mobilierul barului, spunând că vor sta în local cât doresc ei.
Angajata localului l-a anunțat despre incident pe administrator, care la rândul său a sesizat poliția.
La fața locului, a fost trimis un echipaj de poliție, precum și o grupă din cadrul Serviciului de Intervenție Rapidă, așa-zișii mascați ai oamenilor legii.
Aceștia i-au imobilizat pe cei patru scandalagii și i-au dus la Poliția municipiului Suceava, unde au primit ordonanțe de reținere pentru 24 de ore.
În cursul zilei de ieri, polițiștii au cerut arestarea preventivă a celor patru, însă procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au decis că scandalagiii pot fi cercetați și în stare de libertate sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.





