Consiliul de iarnă al Uniunii Europene a luat în discuție vineri, 14 decembrie 2007, ceea ce în presa internațională se numește chestiunea Kosovo. În calitate de cetățean preocupat nu numai de graviditatea Andreii Marin și de dispariția Elodiei, am vrut să văd ce decizie au adoptat mai marii Uniunii Europene, dar mai ales care a fost poziția României, membră a UE, la reuniunea de la Bruxelles.
Ziarele și televiziunile românești și-au trimis în Capitala Belgiei reporteri pentru a transmite în țară relatări despre ce s-a întâmplat.
Misiunea unui reporter ajuns la fața locului e de a oferi cititorului sau telespectatorului rămas acasă date suficiente pentru ca mult invocatul cititor sau telespectator să fie informat ca și cum el ar fi fost acolo.
Convins de acest adevăr, am urmărit relatările de la TV și din presă ale celor trimiși de redacții la Bruxelles. Am făcut-o, știind din proprie experiență că la sediul UE, cu prilejul unor evenimente precum reuniunile Consiliului, mașinăria de comunicare publică a instituției pune la dispoziția jurnaliștilor prezenți zeci de documente pe gratis.
Și dacă ai vrea, tot n-ai putea să nu le iei în seamă.
Spre surprinderea mea, despre deciziile luate de Consiliu în chestiunea Kosovo n-am aflat mai nimic. Asta, dacă mă refer doar la ceea ce ar fi putut obține confrații noștri fără prea mare efort.
La amănunte de culise de la reuniunea Consiliului, amănunte vizând mai ales poziția delegației noastre, nici nu m-am gândit.
Ar fi presupus un anume efort de iscodire.
Un efort pe care trimișii redacțiilor din alte țări l-au făcut.
Explicația?
Gazetarii noștri prezenți la fața locului și-au concentrat atenția, aproape exclusiv, asupra relației dintre Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu. Astfel că în locul datelor necesare despre reuniunea Consiliului, ba chiar și despre poziția Bucureștilor în chestiunea Kosovo, am aflat din toate gazetele și de la toate televiziunile că președintele și premierul s-au comportat normal. Altfel spus, dacă ar fi să credem știrilor transmise de la Bruxelles cu o însuflețire vecină cu orgasmul, cei doi nu s-au înjurat de mamă și nu și-au dat reciproc picioare în fund.
Aceasta a fost prima știre cultivată de presa noastră până la ghiftuirea dătătoare de vomă.
A doua s-a referit la niște glumițe schimbate între Traian Băsescu și Adrian Cioroianu.
Câteva zile mai târziu, la București, în Aula BCU, a fost lansat Pachetul de legi al Educației și Învățământului.
Cum n-am fost la fața locului, am vrut să aflu din presă amănunte privind diferitele intervenții în cadrul dezbaterii și aprecieri privind conținutul pozițiilor adoptate de Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu.
Și în acest caz, prea mare lucru n-am aflat.
Explicația?
Jurnaliștii prezenți la fața locului și-au concentrat atenția, aproape exclusiv, pe amănunte precum: unde a stat președintele și unde a stat premierul, ce priviri au schimbat, cum l-a primit Cristian Adomniței pe Traian Băsescu.
Temeiul acestor aiureli stă, desigur, în senzaționalismul ieftin al presei noastre tot mai tabloidizate.
Nu putem să nu remarcăm însă că un temei la fel de serios îl constituie și comportamentul de până acum al celor doi.
Comportament de oameni care uită că, în public, trebuie să-și stăpânească stările pe care și le provoacă unul altuia.
