Șocant!

O minoră ajunsă la Urgențe cu dureri a avortat spontan în parcarea Spitalului Județean



Fata a avortat în spatele celei de-a doua mașini din dreapta
Fata a avortat în spatele celei de-a doua mașini din dreapta

Un incident incredibil s-a petrecut ieri dimineață în curtea Spitalului Județean Suceava. O minoră în vârstă de 16 ani, adusă la „Urgențele” Spitalului Județean cu dureri abdominale, a avortat în parcarea unității spitalicești, în spatele unei mașini. Cum s-a putut întâmpla acest lucru? La puțin timp după ce a intrat în spital, fata de 16 ani a anunțat că pleacă la toaletă și a ieșit afară. Fata a revenit în stare de șoc la urgențe, după aproximativ cinci minute, moment în care a fost descoperită nenorocirea.
Traseul urmat de minoră după ce a ajuns la spital
Tânăra în vârstă de 16 ani, din Șcheia, a venit la spital însoțită de către mama sa. Din ancheta ulterioară a poliției s-a stabilit că minora avea o relație, din luna decembrie a anului trecut, cu un tânăr în vârstă de 19 ani, din Plopeni-Salcea, cei doi locuind împreună, la domiciliul băiatului. Minora era însărcinată în luna a V-a, iar familia sa știa acest lucru.
Doctorul Liviu Cîrlan, medic-șef UPU-SMURD, care era în tura de serviciu la ora producerii incidentului, a relatat:
“Am primit o pacientă în vârstă de 16 ani, gravidă în luna a V-a, adusă la Unitatea de Primiri Urgențe pentru dureri abdominale. Fata a fost preluată de un medic urgentist, care ulterior a trimis-o spre triajul pediatrie, unde, până la consult, pacienta a plecat, din declarațiile ei pentru că avea senzația de micțiune. A ieșit afară, moment în care s-a produs un avort, probabil spontan, în curtea spitalului. Pacienta a revenit în triaj, în cel mult 10 minute, cu hemoragie, fiind preluată de un medic ginecolog și internată în secția de ginecologie”.
Șeful UPU-SMURD consideră că o astfel de situație nu avea cum să fie prevăzută de personalul medical.
Minora ar fi eliminat fătul în timp ce-și făcea nevoile fiziologice
La fața locului a ajuns în scurt timp un echipaj de la Biroul de Investigații Criminale al Poliției municipiului Suceava, care a demarat o anchetă. După o scurtă cercetare la fața locului fătul a fost ridicat și dus la morga Spitalului Județean, unde medicii legiști urmează să se pronunțe asupra condițiilor în care s-a produs avortul.
Conform subcomisarului Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava „minora a afirmat că a mers în parcare, după o mașină, și a eliminat fătul în timp ce-și făcea nevoile fiziologice, după care, fiind speriată, l-a abandonat. Cu ocazia examinării locului faptei, în imediata apropiere a parcării, pe spațiul verde, a fost identificat avortonul și resturile placentei”.
Poliția a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Dosarul penal pentru ucidere din culpă vizează cercetarea presupusei fapte, conform procedurilor, fără ca minora să fie pusă sub acuzare, ceea ce probabil că nici nu se va întâmpla. În baza constatărilor medico-legale și a celorlalte mijloace de probe polițiștii urmează să stabilească dacă avortul a fost spontan sau minora a încercat să și-l provoace.




Recomandări

Secția Îngrijiri paliative a Spitalului Clinic de Urgență din Suceava se mută de luni în clădirea secției Oncologie

Secția Îngrijiri paliative a Spitalului Clinic de Urgență din Suceava se mută de luni în clădirea secției Oncologie
Secția Îngrijiri paliative a Spitalului Clinic de Urgență din Suceava se mută de luni în clădirea secției Oncologie

Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților

Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților
Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților

Percepția unora dintre pacienții internați la Spitalul Clinic din Suceava: cu șpagă ar fi beneficiat de mai multă atenție din partea cadrelor medicale