Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au distribuit participanților la Suceava Air Show 2013 peste 1.000 de materiale cu caracter informativ pe linia prevenirii tâlhăriilor prin smulgere, furturilor din auto și a furturilor din genți și buzunare
Sâmbătă și duminică, 31 august-1 septembrie, aeroportul din Salcea a găzduit un show aviatic la care, potrivit organizatorilor, au participat peste 12.000 de persoane din județul Suceava, dar și din zonele apropiate (Botoșani, Târgu Neamț etc.). Pentru preîntâmpinarea unor evenimente negative, polițiștii suceveni au desfășurat activități de prevenire și informare, dar și activități operative de descurajare a faptelor antisociale.
„Ținem să le mulțumim cetățenilor pentru conduita civică de care au dat dovadă și pentru modul în care au urmat recomandărilor polițiștilor, în cele două zile nefiind sesizată nici o faptă de furt din autovehicule sau din genți și buzunare. Deși au participat peste 12.000 de cetățeni care au utilizat aproape 4.000 de autovehicule, nu s-a înregistrat nici un eveniment negativ”, se precizează în comunicatul poliției.
O mie de materiale pentru prevenirea tâlhăriilor, distribuite de polițiști la Suceava Air Show 2013
