După acțiunea din Capitală

O mie de forestieri vor protesta luni pe străzile Sucevei



Traficul rutier de pe principala arteră de circulație a Sucevei va fi perturbat luni de un protest al forestierilor din județ, care, între orele 10.00 – 16.00, vor mărșălui de la intrarea în oraș dinspre Fălticeni până în Centru, în fața Prefecturii și înapoi, pe același traseu. Protestul, la care este estimată participarea a aproximativ o mie de persoane din domeniul exploatării și prelucrării masei lemnoase, include și pichetarea sediului Direcției Silvice Suceava, către care se îndreaptă o parte dintre nemulțumirile lor.
Protestul de luni, 1 februarie, este organizat de Asociația Forestieră Bucovina, care s-a aflat și la baza amplelor manifestări de același gen care au avut loc marți, în Capitală, unde aproape 5.000 de reprezentanți ai industriei lemnului au pichetat sediul Guvernului, revendicările lor ajungând la premierul Dacian Cioloș.
Marșul de protest de luni și pichetarea sediului celei mai mari direcții silvice din țară au primit deja aprobare din partea autorităților de ordine publică și a conducerii Primăriei Suceava.
Conform organizatorilor, Asociația Forestieră Bucovina, reprezentată de președintele Constantin Arion și vicepreședintele Ciprian Muscă, motivarea protestului este cuprinsă în lista de 10 revendicări care vor fi transmise silvicultorilor suceveni, iar prin intermediul lor, conducerii Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.



Recomandări

Sindicaliștii forestieri vor picheta Camera Deputaților, nemulțumiți de modificările aduse legii

Angajații din penitenciare declanșează proteste: Vor picheta Ministerul Justiției și ANP