Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava, care printr-o campanie publică a adunat o mie de cărți în limba română pentru comunitatea românească din regiunea Cernăuți, va trimite volumele către trei biblioteci din această zonă.
„Biblioteci care se află în suferință în ceea ce privește cartea în limba română”
Este vorba de biblioteca raionului Herța și de bibliotecile din localitățile Crasna și Mahala.
„Suntem convinși că acest sprijin către comunitățile românești din regiunea Cernăuți, către bibliotecile publice din localitățile unde vor ajunge cărțile, biblioteci care se află în suferință în ceea ce privește cartea în limba română, va fi util și va crea o punte de legătură spirituală între comunitățile noastre”, spune directorul Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”, Gheorghe Gabriel Cărăbuș.
A fost constituită și o „bibliotecă mobilă”, cu o mie de volume în limba română
El a amintit faptul că, în același scop, a fost constituită și o „bibliotecă mobilă” (cu un fond de carte în limba română de o mie de volume) în cadrul proiectului „Bibliotecile – Porți deschise spre cunoaștere”, implementat de Biblioteca Bucovinei, în parteneriat cu Biblioteca Științifică Universală Regională „M. Ivasiuk” Cernăuți, Consiliul Județean Suceava și Muzeul Bucovinei, care s-a bucurat de un mare succes în rândul membrilor celor patru comunități românești – Herța, Crasna, Storojineț, Mahala – unde a poposit câte 30 de zile.
„Dorim să deschidem o filială cu carte în limba română și la Chișinău, în Republica Moldova”
„Având în vedere deschiderea cu care sucevenii au donat cărți pentru românii de peste granițe – a precizat directorul bibliotecii publice sucevene – ne propunem să sprijinim cu carte în limba română și alte biblioteci din regiunea Cernăuți, Ucraina, dar dorim să deschidem o filială cu carte în limba română și la Chișinău, în Republica Moldova”.
Pentru împlinirea acestui proiect biblioteca județeană are însă nevoie în continuare de ajutorul sucevenilor, cărora li se adresează din nou pentru a face donații de carte, donații care pot fi depuse la sediul instituției din str. Mitropoliei nr. 4 (tel. 0230 530 798).