Pagube mari și multă șansă

O mașină în care se aflau trei tineri a făcut praf un gard și a rupt un stâlp din beton

Accidentul a fost de o violență extremă
Accidentul a fost de o violență extremă

Trei tineri au scăpat cu doar câteva zgârieturi dintr-un accident foarte violent, mașina condusă de unul dintre ei ieșind în afara drumului și lovind violent un gard din lemn al unei case, un stâlp de beton și avariind și o altă mașină, care se afla în curte. Accidentul s-a petrecut vineri noapte, la ieșirea din municipiul Fălticeni spre Hârtop.
Pompierii militari de la Detașamentul Fălticeni, deplasați la fața locului cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, au găsit dezastru la fața locului cu privire la pagube dar din fericire cei trei tineri din mașină erau pe picioarele lor.
Autoturismul a rupt stâlpul, a distrus gardul și a provocat și alte pagube.
Doar unul dintre tinerii implicați în accident a fost monitorizat de către echipajul SMURD B2 și ulterior a refuzat transportul la spital.
Pompierii militari au asigurat măsuri PSI la fața locului, având în vedere distrugerea stâlpului de electricitate și riscul izbucnirii unui incendiu.
Polițiștii urmau să stabilească cine a fost la volan și dacă a fost vorba și de altceva în afară de viteză.
În cele din urmă, evenimentul rutier a fost încadrat la accident fără victime, astfel că nu s-a întocmit dosar penal.

Recomandări

Un mort și trei răniți grav într-un nou accident provocat de graba și inconștiența șoferilor de vehicule grele

Un mort și trei răniți după ce un microbuz a fost ciocnit frontal de un tir, între Stroiești și Ilișești

Hoți tineri, dar cu ani de infracționalitate în spate, condamnați cu executare pentru spargeri de mașini în Suceava