Un autoturism Dacia Logan al Poliției municipiului Rădăuți, în care se aflau trei ofițeri și un subofițer, a fost implicat într-un accident rutier ieri dimineață, pe drumul E 85, la intersecția cu drumul județean care vine dinspre Dărmănești.
Mașina poliției, în care se afla și comisarul-șef Constantin Alistar, adjunct la comanda Poliției municipiului Rădăuți, se deplasa pe direcția Rădăuți-Suceava, ofițerii venind la sediul Inspectoratului de Poliție Județean, pentru a participa la o ședință. O tânără în vârstă de 28 de ani din comuna Șerbăuți, Iulia C., care conducea un autoturism Audi, a ieșit de pe DJ 209D, dinspre Dărmănești, spre Suceava, fără a observa mașina de poliție care venea din direcția Rădăuți. Impactul nu a putut fi evitat, mașina de poliție lovind autoturismul Audi în partea lateral dreapta spate. Ambele mașini au ieșit în decor, oprindu-se într-un indicator rutier.
Din fericire, evenimentul rutier nu a avut consecințe grave. O femeie care se afla pe scaunul din dreapta în Audi a acuzat leziuni, însă ulterior a refuzat să fie transportată la spital.
Polițiștii rutieri deplasați la fața locului spun că nu există dubii privind modul în care s-a produs accidentul.
Inspectorul Mihai Gabinat, șeful Biroului Drumuri Național Europene din cadrul Serviciului Rutier Suceava, a declarat:
„Din primele cercetări rezultă că tânăra de la volanul autoturismului Audi a pătruns de pe DJ 209D, dinspre Măriței, în DN 2, cu intenția de a vira stânga, spre Suceava, fără a se asigura și fără a acorda prioritate de trecere autospecialei de poliție”
Ofițerii de poliție care aveau ședință la Suceava și-au continuat drumul cu o altă mașină.
Tânăra care conducea mașina Audi și polițistul de la volan au fost verificați cu etilotestul, rezultând că nu erau băuți.
Tânăra care a provocat tamponarea a fost amendată și i s-a reținut permisul de conducere pentru 30 de zile pentru neacordare de prioritate în trafic.