O mașină cu număr de corp diplomatic a fost implicată într-un accident mortal în Mureș



O mașină cu număr de corp diplomatic a fost implicată, vineri, într-un accident produs pe DN13A Târgu Mureș – Sovata, între localitățile mureșene Călimănești și Fântânele, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața și alte șase au fost rănite, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Adjunctul șefului IPJ Mureș, Valer Ujică, a declarat corespondentului MEDIAFAX că circulația pe DN13A Târgu Mureș – Sovata, între localitățile mureșene Călimănești și Fântânele, este blocată în urma unui accident, din primele informații reieșind că o persoană și-a pierdut viața și alte șase au fost rănite.
Acestea au fost preluate de echipajele SMURD, pentru a fi transportate la Târgu Mureș, a spus Ujică, fără a putea oferi alte amănunte.
Potrivit lui Ujică, în accident a fost implicată și o mașină cu număr de corp diplomatic.
El a infirmat primele informații vehiculate la scurt timp după producerea accidentului, conform cărora mașina respectivă ar fi făcut parte din coloana oficială a premierului ungar Orban Viktor, care urmează să participe la Universitatea de Vară „Balvanyos”, precizând că autovehiculul respectiv se deplasa în spatele coloanei.
Persoana decedată se afla în altă mașină implicată în accident, a mai arătat acesta.
Potrivit IGPR, în accident ar fi fost implicate cinci autoturisme.
IPJ Mureș a transmis un comunicat de presă în care a precizat că niciunul dintre autoturismele implicate în accident nu face parte din vreo coloană oficială și că la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție, pentru eventuale îngrijiri medicale acordate celorlalți pasageri din autoturismele implicate în accident.
Coordonatorul SMURD Târgu Mureș, dr. Cristian Boeriu, a declarat pentru MEDIAFAX că la SMURD Târgu Mureș au ajuns șase pacienți, cu leziuni ușoare, care nu au avut nevoie de îngrijiri speciale.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, se afla în drum spre Băile Tușnad, unde va participa la Universitatea de Vară „Balvanyos”.