Trei tineri s-au răsturnat cu o mașină în curtea unei case din Dorna Candrenilor, au luat plăcuțele de înmatriculare și au plecat de la locul accidentului. Polițiștii au stabilit că tânărul care se aflase la volan nu deține permis de conducere și era și băut, el fiind reținut în arestul IPJ Suceava.
Luni, la ora 22.10, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin 112 despre faptul că peste drum de Casa de Cultură a avut loc un accident de circulație, o mașină răsturnându-se într-o curte.
La fața locului polițiștii au găsit un autovehicul cu avarii, în care nu se mai afla nimeni.
S-a procedat la efectuarea de verificări pe raza comunei Dorna Candrenilor, fiind identificat la aproximativ 500 de metri fața de locul producerii accidentului un grup de trei tineri din Poiana Stampei, ce se deplasa pe DN 17.
Unul dintre tineri, de 24 de ani, avea asupra sa, sub jachetă, două plăcuțe de înmatriculare despre care a declarat că le-a demontat de pe autoturism după producerea accidentului rutier.
S-a stabilit că acesta a condus autoturismul și că nu posedă permis de conducere.
El a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fiind reținut în arestul IPJ Suceava pentru o perioadă de 24 de ore.
O mașină condusă de un tânăr beat și fără permis s-a răsturnat într-o curte






