În perioada 28 martie – 4 aprilie, am fost participantă a unui curs în această țară unică, datorită unei burse europene din cadrul Programului Erasmus+.
Acest nou program european se desfășoară în perioada 2014-2020. Dacă în trecut bursele Erasmus erau adresate numai studenților, noul program se adresează tuturor cetățenilor europeni: elevi, studenți, adulți.
Proiectul de formare profesională, de mobilitate școlară în cadrul căruia am participat se numește „Împreună pentru școala mileniului III”, al Școlii Gimnaziale „Ion Creanga” Suceava.
Astfel, împreună cu cinci colege am urmat cursul denumit „Diverse society-Diverse classrooms. Teaching in a multicultural classroom. Special focus on key competences and cooperative learning in multicultural groups”, care s-a desfășurat în Islanda, în suburbia Borgarnes a capitalei Reykjavik.
În cele opt zile ale cursului, am învățat metode de comunicare între profesorii participanți, multe metode noi de învățare prin cooperare la nivelul clasei de elevi, tehnici noi de evaluare a competențelor în urma aplicării învățării prin cooperare-metoda de lucru CLIM, precum și a celei prescurtate climmy, cum să ne pregătim materiale didactice de lucru etc.
La curs au participat, în afara grupului nostru de șase românce, echipe de profesori din mai multe țări europene: Italia, Franța, Germania, Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria.
Islanda, țara în care am fost, mi-a făcut o puternică impresie. Este o lume total diferită față de ceea ce reprezintă Europa din zona noastră temperată. La prima vedere lasă impresia unui ținut de pe altă planetă, mai degrabă selenar decât pământean: munți pitici și negri pe câmpuri infinite și negre de lava solidificată, vegetație săracă de tundră cu licheni, mușchi, ierburi, conifere pitice și arborași cu ramuri torsionate. Zăpada era răspândită peste tot și răscolită uneori de vânturi răzlețe. Soarele apărea și dispărea, fiind întrerupt de ninsoare sau de vânt, la distanțe incredibil de scurte. De altfel, am citit o zicală a islandezilor pe multe suveniruri care spune că: “Dacă nu îți place vremea în Islanda, așteaptă cinci minute și se va schimba!“, lucru dovedit ca fiind adevărat…
După o zi de hoinăreală prin Reykjavik, însă, percepția turistului se schimbă și începe să-i placă aici. În ciuda vântului, zăpezii și frigului, se simte căldura cu care te tratează toți islandezii. La bancă, pe stradă, în cafenele, în librării și buticuri, lumea este forte amabilă, zâmbitoare, răbdătoare, unii chiar salută, bine-nțeles fără să te cunoască. Orașul este plin de turiști străini, iar trecătorii vorbesc toți limba engleză.
Natura este sălbatică, dar și generoasă aici. Există ape termale în toate piscinele publice, la dușuri, la chiuvetă și la calorifer. Cascadele, gheizerele și craterele vulcanilor sunt impresionante! De altfel, chiar în mijlocul orașului este un lac stăpânit de multe pasări sălbatice. Totul este necontaminat, iar omul abia se zărește.
Clădirile sunt integrate în mediul natural, având statură joasă, maxim trei-patru etaje, având arhitectură și culori diverse, cu ferestre largi și frumos decorate. Străzile sunt suficient de largi, dar nu uriașe, nefiind deloc aglomerate. Totul lasă impresia unei organizări gândite bine și temeinic, în care omul a devenit un locuitor cu atitudine de respect, ecologistă, nu distructivă.
Singura clădire foarte înaltă este biserica luterană Hallgrímskirkja, care seamănă cu un fel de gheizer, fiind un punct de reper pentru toată lumea.
Impresia finală este că în Islanda lumea trăiește într-o pace pe care europenii au uitat-o. Știe să savureze o cafea în timp ce citește o carte într-o librărie, să bea o bere într-un bar în timp ce discută relaxată cu prietenii, pe un fond muzical plăcut, să cumpere lucruri mărunte cu entuziasm, să privească trecătorii și să folosească puțin noile tehnologii și mai ales să zâmbească!
PS Textul articolului reprezintă opinia mea și nu angajează responsabilitatea ANPCDEFP România sau a Uniunii Europene.
Profesor de biologie Adriana Mihalcea,
Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava
