O mare cantitate de marfă contrafăcută, oprită la frontieră



Polițiștii de frontieră au descoperit o importantă cantitate de produse contrafăcute, evaluată la peste patru milioane de euro, care urma să tranziteze România pentru a ajunge în țări din spațiul ex-sovietic, a informat, duminică, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.
Acțiunile – soldate cu confiscarea a aproximativ 40 de tone de mărfuri contrafăcute, destinate Federației Ruse, Republicii Moldova, Ucrainei și Estoniei – au vizat prevenirea și combaterea infracțiunilor de contrafacere a unor mărci protejate.
Polițiștii de frontieră au găsit parfumuri, produse de marochinărie și cosmetică, îmbrăcăminte și încălțăminte care, dacă ar fi fost vândute pe piața neagră, s-ar fi obținut peste patru milioane de euro.
În ianuarie, polițiștii de frontieră au intrat în posesia unor informații conform cărora România urmează să fie tranzitată de un transport de proporții de marfă contrafăcută. Până la sfârșitul acestei luni, au fost descoperite opt autocamioane, înmatriculate în Turcia, Federația Rusă, Ucraina și Republica Moldova, care aveau marfă încărcată din Turcia și Bulgaria.
Pentru stabilirea întregii activități infracționale, ofițerii au monitorizat mașinile – intrate în țară prin puncte de trecere din sudul țării, la intervale scurte de timp și conduse de cetățeni ucraineni, turci și moldoveni.
Cu excepția unui autocamion, care a fost controlat amănunțit în 3 februarie, la punctul de trecere a frontierei Negru-Vodă, din județul Constanța, la intrarea în România, celelalte au fost verificate la ieșirea din țară, la punctele de frontieră Albița-Vaslui, Siret-Suceava și Petea-Satu Mare.
Ca urmare a controalelor făcute de polițiști de frontieră și lucrători vamali, au fost descoperite, în total, aproape 46 de mii de flacoane cu parfum și alte produse cosmetice, precum și peste 15 mii de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și marochinărie, inscripționate cu însemnele unor mărci protejate și care ar putea aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală. Toate mărfurile vor fi expertizate.
Cercetările continuă, sub coordonarea procurorilor Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție. Transportatorilor și beneficiarilor mărfurilor le-au fost întocmite dosare penale pentru contrafacerea unor mărci înregistrate.