Profitând de uriașul potențial al lucrătorilor SRI de a fi ascultători, Traian Băsescu s-a lansat, la bilanțul instituției conduse de George Maior, într-o explicație a crizei politice actuale.
După domnia sa, criza a fost generată de trei factori: „predarea arhivelor securității care a generat destulă emoție la nivelul partidelor; condamnarea comunismului care, de asemenea, a fost generator de emoții la nivelul unor partide și, cel de al treilea motiv este faptul că tot mai mulți oameni importanți care aveau control și influență pe partide politice au ajuns să se întâlnească cu procurorii”.
Dintre aceste trei cauze, cea de a treia mi se pare corect surprinsă.
Într-adevăr, declanșarea unor anchete penale împotriva unor politicieni a dus la o reacție vehementă a tuturor partidelor, cu excepția PD.
Dar nu pentru că aceste partide ar vrea să blocheze eroica luptă anticorupție, ci pentru că le-a fost clar, ca, de altfel, și opiniei publice, faptul că Traian Băsescu folosește Parchetul General și DNA pentru a-și rezolva interesele sale personale: de la cele de răzbunare pe dușmanii săi din politică, până la cele de scoatere din joc a unor grupuri de interese în favoarea propriilor grupuri de interese.
Celelalte două cauze identificate de Traian Băsescu sînt mai mult decât discutabile.
Formularea lor la Bilanțul SRI n-a fost rodul unei rătăciri de moment a unui orator decisiv influențat de atmosfera mai mult decât binevoitoare a unei săli care știe, înainte de toate, să spună: să trăiți! Aveți dreptate!
Explicarea coaliției anti-Băsescu prin gestul prezidențial de a deschide arhivele Securității și a condamna comunismul mai poate fi întâlnită și în interviul acordat BBC:
„Aș vrea să explic de ce în ultimele luni activitatea opoziției s-a intensificat, cu ajutorul premierului. S-au întâmplat două lucruri: am trimis două milioane de dosare ale Securității Consiliului care studiază aceste documente și am condamnat crimele comunismului în decembrie 2006.
Atunci, lupta dintre mine și fostele structuri a devenit fățișă. Din nefericire, premierul a ajuns un partener al structurilor cu pricina”.
Dincolo de plăcerea lui Traian Băsescu de a se autovictimiza, cele două explicații nu corespund adevărului.
Pentru că:
1) Deconspirarea fostei Securități și condamnarea comunismului sunt inițiativa exclusivă a PNL.
La vremea respectivă, am considerat-o o pierdere de vreme.
Și l-am apreciat pe Traian Băsescu tocmai pentru că avusese unele nuanțe la această campania prin care PNL urmărea:
a) să ridice împotriva lui Traian Băsescu minoritatea agresivă, dar gălăgioasă, a așa-zișilor reprezentanți ai societății civile.
b) să îi ia președintelui electoratul comunist taliban, care a contribuit într-un fel, prin fanatismul său electoral, la victoria în al doilea tur al prezidențialelor.
Abil, Traian Băsescu a preluat rapid inițiativa PNL și a manevrat în așa fel încât să treacă drept una care i-a aparținut în exclusivitate.
2) Coaliția anti-Băsescu n-are nici o legătură cu predarea dosarelor fostei Securități și cu denunțarea comunismului.
Nici un partid din România nu apără fosta Securitate și, cu atât mai puțin, comunismul.
Ca să nu mai spunem că, la 17 ani de la Revoluție, nu mai există în România forțe organizate ale Securității și ale comunismului.
Nostalgici s-ar putea să fie.
Dar, din câte știm, nostalgicii sînt incapabili să acționeze și, cu atât mai puțin, să acționeze atât de organizat încât să-l pună pe Traian Băsescu în dificultate.
Lipsită de orice temei în realitate, teoria lui Traian Băsescu e o simplă manevră electorală.
