Un castel din secolul XVI din Bavaria este administrat, de aproape nouă ani, de o mână de români, aproape toți suceveni. Castelul Neuburg, construit în 1567, aflat în proprietatea familiei Gabriela și Peter Baumann, este utilizat ca locație de lux pentru organizarea unor evenimente de familie și târguri de sărbători, de Paște și de Crăciun, iar aproape toată munca din spate este făcută de români. Fiecare are o poveste, dar toți au un punct comun, au plecat de acasă de ani buni, să muncească cel puțin la fel de greu ca în țară, dar să câștige mai bine.
La Schlos Neuburg, până în weekend, când se lucrează de cum se luminează de zi până spre miezul nopții, programul începe dimineața, la ora 8.00. Primul care se trezește, când mierlele încă mai cântă și țopăie pe terase, este nea Ilie. La 6.00-6.30 cel mai târziu merge în Schenke (restaurant) să-și bea ceaiul de mușețel. De două luni nu mai vrea cafea, doar ceai. Merge agale îmbrăcat în salopeta albastră de lucru, pătată cu câțiva stropi de vopsea, insesizabili aproape pentru noi, suficienți însă să-i zburlească părul pe ceafă proprietarului, Peter Baumann. Herr Baumann, riguros și ordonat ca orice neamț, care nu suportă nici o urmă de pată nicăieri și vrea fiecare fir din gazon tăiat la fix 3 cm, este convins că expresia “merge și așa” a fost inventată în România.
„Vreau să fac la castel nunta de aur”
Nea Ilie Bejinariu este din Suceava, are 62 de ani și două case în Burdujeni. A venit prima dată la castel în 2002. A stat o lună și s-a ocupat de construcții, a făcut o garderobă nouă pentru restaurant. După doi ani și-a adus și fiul să-l ajute, dar numai pentru scurt timp. Era vremea când românii veneau în UE cu viză, așa că trei luni stăteau în Germania, trei luni acasă. Nea Ilie este zidar, vopsitor, ajută la curățenie, are grijă de cele 51 de căprioare de pe domeniul castelului, care fac deliciul oaspeților. Înainte de a veni la castel a mai lucrat, încă de pe vremea comuniștilor, în Rusia – “unde a pierdut Napoleon războiul”, în Israel, Libia și Irak, iar după Revoluție a prins și un contract în construcții în Germania. “Îmi place în Germania, îmi place totul aici. Cred că dacă veneam din 1990, nu mai plecam. Acum e prea târziu, dar mai am 11 ani până la nunta de aur și, dacă mai trăiesc până atunci, vreau s-o fac la castel”, spune nea Ilie.
De la el a învățat meserie Cornel, intendentul neoficial al castelului. Cornel Tătărășanu a venit de la Botoșani la Neuburg acum cinci ani, la început de câteva ori pe an, câte trei luni, apoi 10-11 luni. Știe toate cotloanele din castel, găsește orice lucru cu ochii închiși, și asta pentru că peste tot domnește o ordine desăvârșită. Când a venit el, camerele de oaspeți nu aveau băi, acum, datorită lui Cornel, lui nea Ilie și celorlalți români, au toate dotările, casa de oaspeți a fost extinsă, la fel și unul dintre cele două restaurante. Dintr-un vechi castel medieval, Schlos Neuburg s-a transformat într-o locație de patru stele, din punct de vedere al condițiilor de cazare și masă. Cornel a plecat din România la fel ca toți ceilalți, de nevoie. La 43 de ani, de meserie lăcătuș mecanic, ultima oară a lucrat în țară la un abator. În Germania este unul dintre oamenii de bază din echipă, conduce un Mercedes A, pus la dispoziție de familia Baumann și își permite un trai decent. De doi ani, a venit împreună cu el și soția, Lili. Au rămas în grija bunicilor studenta familiei, Andreea, și Alexandru, elev la liceul de matematică-informatică din Botoșani. “Ne este greu, dar am venit în primul rând pentru copii. Vrem să ne facem casă în România, nu ne putem adapta ca să ne stabilim aici, dar o să venim cât o să putem și cât o să fie nevoie de noi. Cel mai greu mi-a fost acum trei ani, eram aici, singur și a murit bunica. Nu am putut să merg în țară. M-a impresionat că mi-a telefonat Herr Baumann, care era în Anglia, să-mi transmită condoleanțe”, spune Cornel.
„Nu muncești de ochii șefului, ci pentru că trebuie să-ți faci treaba și să o faci bine”
Anul trecut, a aniversat 20 de ani de căsnicie în Germania. Familia Baumann le-a oferit în dar, lui și Lilianei, o excursie pe Insula Florilor. Lili s-a obișnuit repede în Germania, numai la cafea a renunțat în favoarea ceaiului de sunătoare. Munca de aici seamănă cu ceea ce făcea acasă, numai că acum nu se simte niciodată stresată. “Oricât de obosit ai fi, chiar dacă dormi două ore pe noapte, când este foarte mult de muncă, stresat nu ești. Asta îmi place cel mai mult aici. Și responsabilitatea față de muncă, nu muncești de ochii șefului, ci pentru că trebuie să-ți faci treaba și să o faci bine”.
La curățenie face echipă cu Roxana, cea mai tânără din grup. Roxana și soțul ei, David, sunt din Rădăuți și în august fac doi ani de când sunt la castel. Și-au adus și fiul, pe Flaviu, care merge la grădiniță și deja vorbește limba germană mai bine decât părinții lui. David era bucătar în Rădăuți, tot asta face și la castel. Este profesor în torturi și prăjituri.
„În patru-cinci ani am realizat cât n-am făcut în România în 15 ani”
În bucătărie lucrează împreună cu Herr Henger și cu Gabi Rebenciuc, tot o suceveancă. Prietenă și vecină cu Gabriela Baumann în Suceava, a făcut cunoștință cu Neuburg într-un concediu de o lună, în octombrie 2003. A văzut oportunitatea de a câștiga mai bine și după cinci luni a revenit cu un contract de muncă de trei luni, la bucătărie. A învățat rețetele bucătăriei bavareze pe parcurs, din cărți și de la Frau Baumann. Spre deosebire de români, spune ea, nemții mănâncă mult mai sănătos, fără prăjeli, cu foarte multe legume și salate. Practic, salata este nelipsită de la masă, se mănâncă înainte de felul principal. Îi lipsesc soțul și fiul, Radu, cu care vorbește la telefon de câteva ori pe zi.
“Grija de copil era apăsătoare, când știi că trece prin atâtea examene și tu nu ești lângă el, însă cu banii pe care i-am câștigat aici am realizat tot ce am în casă, ne-am luat mașina, ne-am făcut concediile în străinătate. În patru-cinci ani, cât am lucrat aici, am realizat cât n-am făcut în România în 15 ani. Și acolo munceam, cred, mai mult ca aici și aveam și salariu bun pentru Suceava”, afirmă Gabi. Fiului ei, familia Baumann i-a oferit patru vacanțe – la castel, în Croația, în Italia și într-o tabără în nordul Germaniei. La fel ca toți ceilalți angajați de la castel, pe Herr Baumann îl respectă, dar pe Frau Baumann o adoră și îi este recunoscătoare.
“În doi e mai ușor”
Iubiri și dezamăgiri din dragoste a avut la castel Cătălin Urugiuc. A trăit o poveste de dragoste cu Dumi, o fostă colegă de la castel, dar s-a sfârșit prost și totul în jur îi aduce aminte de ce a fost. Înainte de a veni la Neuburg, acum trei ani, a lucrat tot în construcții, în Portugalia. Dacă acolo nu s-a gândit niciodată să plece mai repede acasă, în Germania, după primele două săptămâni a vrut să renunțe. Îi lipsea libertatea pe care o avea în Portugalia. Pe urmă s-a obișnuit, mai ales după ce s-a îndrăgostit de Dumi, și a ajuns să stea la castel cam opt luni dintr-un an.
“În doi e mai ușor, mai ales că mie îmi este greu să accept șefi, ordine și program. Îmi place libertatea, chiar dacă nu știu să profit de ea. Vin în continuare pentru bani și pentru că nici nu am încercat să fac ceva în Suceava, sunt un comod”, recunoaște Cătălin. În țară, a renunțat la facultatea de geologie în anul III, apoi la ASE în sistem privat și la final la ASE la stat, la ultima pentru că avea deja 30 de ani și nu-și găsea locul printre studenții de 20 de ani. Luptă din greu cu amintirile, își dorește foarte mult un copil, în consecință și o soție și speră ca până la sfârșitul anului să-i aibă, însă asta nu înseamnă că va renunța să mai vina în Germania. Nici prin cap nu-i trece să rămână acolo definitiv.
„Ai satisfacția muncii, trăiești civilizat, dar să nu creadă cineva că sunt câinii cu colaci în coadă”
De cei amintiți până acum, cărora li se adaugă bucătarul Herr Henger, lenjereasa Birgit Kutzbach, fostă balerină în Berlin, și grădinăreasa Claudia Twardawa, răspunde administratoarea, câmpulungeanca Neli Mihailovici. Pe 26 iulie a împlinit 33 de ani și este probabil cel mai tânăr administrator de castel din Germania.
A primit oferta de la Peter Baumann în vara anului 2007 și a fost prea tentantă ca să o refuze. Din februarie 2008 a venit cu Lazăr, soțul ei, cu gândul că nu exclude să înceapă o nouă viață aici. Și-au închiriat un apartament într-un orășel la 20 de km de castel, l-au mobilat, au primit mașină de serviciu și au trecut la muncă. Neli știa cum merg treburile, cunoștea castelul din 2002, când a venit prima dată să lucreze aici cu Gabriela Baumann, cu care a fost colegă de facultate și prietenă, într-un job de vacanță. În studenție a venit mereu, vara, câte trei luni.
“În 2004, după ce am terminat facultatea – administrație publică, în Suceava sau Câmpulung nici nu putea fi vorba de angajare. Am venit în Germania jumătate de an, ca muncitor. Apoi am primit cu Lazăr oferta lui Herr Baumann. Nu mi-am dorit niciodată să plec din țară, sunt și puțin naționalistă, ca toți câmpulungenii, și dacă s-ar schimba lucrurile acasă, măcar să văd că încep să meargă pe făgașul cel bun, m-aș întoarce fără să stau pe gânduri. Acum, aici am condiții mult mai bune decât cele pe care le-am avut și le am în România. Ne permitem să trăim onorabil din salariu, minimul necesar pentru ca o persoană să trăiască, nu să vegeteze. I-am ajutat pe ai noștri, în țară, ne-am mobilat apartamentul într-un singur an, acum avem bani să ne luăm mașina noastră… În Suceava, de câți ani aveam nevoie pentru asta? Aici îmi place ordinea, curățenia, organizarea, rigoarea funcționarilor. Dacă mergi la primărie după o adeverință, plătești 5 euro, pentru care primești chitanța și o ai în câteva minute. Sistemul medical funcționează, am avut nevoie de o operație pe care am făcut-o pe asigurarea medicală de 150 de euro pe lună, care e nimic în cuantumul salariului. Ai satisfacția muncii, trăiești civilizat, dar să nu creadă cineva că sunt câinii cu colaci în coadă”, declară Neli.
Păienjeniș de străzi și autostrăzi bine semnalizate
Cel mai greu se împacă cu statutul de auslander, pe care îl simte când vorbește cu accent din Est, când vin vânzătoarele rapid la magazin, dacă aud vorbindu-se românește, și privesc cu atenție ca să nu fure ceva, și în atitudinea reprezentantului firmei de la care a închiriat apartamentul.
“N-am fost tratați vreodată rău, Doamne ferește, dar se simte”, afirmă ea. Soțului ei îi este și mai greu. Originar de lângă Cernăuți, dintr-o familie de români, a urmat silvicultura la Suceava cu gând să se întoarcă acasă. N-a fost să fie. A cunoscut-o pe Neli și a făcut cerere de redobândire a cetățeniei române. Răspunsul afirmativ, după șapte ani, l-a primit în Germania. A depus jurământul de credință la consulatul român din Munchen. După ce abia se acomodase cu România, i-a venit greu în Germania, mai ales că, din punctul lui de vedere, este cu totul altă lume.
Rezumat, Lazăr spune așa: “În România este un singur drum, care duce într-o singura direcție. Aici este un păienjeniș de străzi și autostrăzi bine semnalizate, dar despre care nu înțelegi foarte bine unde te duc”.
Și el, și Neli, când sunt în Germania, abia așteaptă să meargă în România, dar când vin câte o lună în vacanță și își rup mașina pe străzile desfundate, praful se așează de trei degete pe bord și mâncarea e mai scumpă ca în Germania, abia așteaptă să se întoarcă la nemți, unde toate lucrurile funcționează ceas.
Nunți și petreceri de cinci stele, la foc automat
Continuă să organizeze la castel, la foc automat, nunți și petreceri de cinci stele, evenimente cărora în mod normal o familie le alocă pentru pregătiri șase luni sau un an.
La Schols Neuburg, o nuntă de 150-300 de persoane este pregătită de zece angajați în maxim cinci zile.
De regulă, în perioada mai-septembrie, într-un weekend la castel au loc trei, patru și chiar cinci nunți în paralel, iar asta e posibil deoarece, cum spune Cornel, “suntem români, ne completăm unul pe altul și ne ajutăm”.
Gabriela Baumann: „Prefer românii pentru că sunt dispuși să lucreze la orice oră din zi și din noapte”
„Prefer românii pentru că cei care sunt aici sunt aleși pe sprânceană și sunt foarte harnici, dispuși să lucreze la orice oră din zi și din noapte. Sigur că au și o motivație puternică, ei sunt plătiți la numărul de ore, însă nu fac mofturi dacă e vorba să lucreze la sfârșit de săptămână 20 de ore pe zi, ceea ce foarte rar întâlnești la lucrătorii nemți. Lucrez bine cu ei pentru că îmi sunt compatrioți, vorbim aceeași limbă. Deși sunt lucruri care nu funcționează de prima dată cum ar trebui, există foarte multă bunăvoință și dorința de a învăța. Peter s-a convins singur de capacitatea de muncă a românilor din momentul în care eu și încă trei români am fost aici pentru prima oară. Apoi a renunțat la serviciile altor angajați sezonieri din Ungaria sau din Rusia”, explică Gabriela Baumann opțiunea pentru angajații români.
