O mamă și trei copii, răniți după ce mașina în care se aflau a intrat într-o căruță



O mamă și trei copii, răniți după ce mașina în care se aflau a intrat într-o căruță
O mamă și trei copii, răniți după ce mașina în care se aflau a intrat într-o căruță

O femeie care se deplasa la volanul unui autoturism alături de cei trei copii ai săi a fost implicată într-un accident rutier care se putea termina mult mai rău, după un impact cu o căruță care transporta lemne.

Accidentul s-a produs miercuri, puțin după ora 17.00, la Bivolărie – Vicovu de Sus.

Din cercetări a rezultat că femeia conducea autoturismul marca Toyota, pe DN 2H, având direcția de deplasare dinspre Putna, iar în dreptul cafenelei KREW COFFE a intrat în coliziune cu un atelaj hipo condus în fața sa de un bărbat din Vicovu de Jos.

Polițiștii au constatat la locul accidentului că atelajul era semnalizat necorespunzător pentru deplasarea după lăsarea întunericului.

Mama și cei trei copii, un băiat și două fete, cu vârste între 3 și 9 ani, au fost transportați de urgență la spital.

Autoturismul și căruța au fost avariate serios în urma impactului. Totuși, căruțașul nu a acuzat leziuni și a refuzat să fie transportat la spital.

La Spitalul Rădăuți, mama și copiii au fost diagnosticați cu contuzii și traumatisme (mama a suferit un traumatism facial) fără probleme deosebite.

Ancheta polițiștilor continuă în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.



Recomandări

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

Un accident produs în Burdujeni Sat a distrus o familie de tineri căsătoriți: „Tu ai fost universul meu, prima mea iubire și tatăl copiilor mei”

Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie
Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie