O mamă și fiul ei minor, bătuți de vecini



O femeie din comuna Arbore, Mariana P., de 40 de ani, și fiul acesteia, un adolescent în vârstă de 15 ani, au reclamat la poliție că au fost bătuți de vecini, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Agresiunea s-a petrecut luni seară, în jurul orei 20:30, iar minorul a fost transportat la spitalul din Rădăuți, fiind diagnosticat cu plagă contuză frontală, contuzie umăr drept și contuzie genunchi.
Mai multe geamuri ale locuinței Marianei P. au fost distruse, iar agresorii, Vasile F. și Virgil F., nu au fost găsiți la domiciliu.
Potrivit poliției, între cele două familii există o stare conflictuală mai veche, nefiind primul scandal de acest gen.
“În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate de către polițiștii Postului de Poliție Arbore”, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.