O mamă și doi copii au ajuns la spital din cauza unui șofer imprudent

Unu accident rutier a avut loc pe drumul național 29A, în zona localității Călugăreni

O mamă și doi copii minori au ajuns la spital în seara zilei de sâmbătă, 24 august, în urma unui accident rutier care a avut loc pe drumul național 29A, în zona localității Călugăreni.
Potrivit polițiștilor, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Zvoriștea, conducea un BMW dinspre Suceava spre Dorohoi. La un moment dat, din cauza vitezei prea mari, nu a mai putut lua corespunzător o curbă și a intrat pe contrasens. Acolo a lovit un autoturism marca Mazda, condus de o femeie de 32 de ani. În mașină se mai aflau doi pasageri, fiul de 9 ani și fiica de 6 ani a șoferiței. Toți trei au suferit leziuni și au fost preluați de echipajele medicale sosite la fața locului, care i-au transportat la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Clinic Suceava. Aici au primit îngrijiri de specialitate, iar din primele evaluări erau în stare stabilă și fără riscuri majore. Atât șoferița, cât și tânărul care a provocat accidentul au fost testați cu aparatul etilotest, care în ambele cazuri a arătat valoarea zero.

Recomandări

Un bărbat care s-a răsturnat cu tractorul și a suferit răni multiple, preluat și dus la spital cu elicopterul

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens