Poliția face apel la populație pentru a da de urma unei fete în vârstă de 16 ani care a dispărut la începutul săptămâni cu tot cu copilul ei, un bebeluș în vârstă de șase luni de zile. Ultimele oară, când a discutat telefonic cu concubinul ei, mama minoră s-ar fi aflat în Gara Suceava.
Poliția informează că Ionela Denisa Nergheș, fata de 16 ani, își are domiciliul în localitatea suceveană Bălcăuți, însă în ultima perioadă a locuit în orașul Vișeu de Sus, județul Maramureș, la domiciliul concubinului ei, cu care are un copil în vârstă de șase luni de zile, Ioan Andrei, care a dispărut odată cu mama sa.
Din ancheta poliției rezultă că minors a revenit în județul Suceava săptămâna trecută, pe 13 august, mergând la mama sa, care locuiește în satul Vășcăuți, comuna Mușenița, căreia i-a mărturisit că s-a certat cu concubinul ei și a părăsit domiciliul conjugal.
Ulterior, luni, pe 15 august, aceasta a plecat cu fiul său în direcția Siret, după care a ajuns în Gara Suceava. Cel puțin așa bănuiește concubinul tinerei, el declarând poliției că a vorbit la telefon cu iubita sa, iar aceasta i-a spus că se află în gară. Ulterior, nici acesta și nici alți membri ai familiei nu au mai putut-o contacta pe tânără.
La momentul dispariției, Denisa Ionela Nergheș era îmbrăcată cu un tricou de culoare roz, pantaloni trei sferturi de culoare roz, era încălțată cu șlapi și avea o poșetă de culoare maro în care se aflau certificatele de naștere ale ei și ale copilului său. Bebelușul era îmbrăcat cu un costumaș de culoare albastră.