O lovitură cu cap

Așa cum anunțam deunăzi, am ținut partea PSG-ului în meciul cu City, considerând că e cam ultima șansă a lui Ibra de a mai atenta la trofeul LC sau măcar la o finală. Numai că pe parcursul întâlnirii m-am sucit. David Luiz a ținut să-mi amintească neapărat cât de cutră este și cu ce tinichea legată de coadă a plecat din Anglia, obținând un penalty la o fază la care nici măcar Avram nu l-ar fi lăsat să scape fără galben pentru simulare! Apoi, cu aceeași schemă, a mai făcut rost de o lovitură liberă… Astfel am ajuns să mă bucur că ratează Ibra penalty! Apoi, când l-am văzut că dă peste când era singur cu portarul, parcă a început iar să-mi pară rău de el. Așa e când ții cu jucători, nu cu echipe. Dar în comedia erorilor s-au prins, pe lângă arbitru, actori de la ambele formații, doar ați văzut ce gol din contră a ieșit, ca-n curtea școlii. Iar ca-n tren a rămas calificarea după un 2-2 cu de toate.
Poate ar fi trebuit să încep cu nefireasca înfrângere a Realului la Wolfsburg, una care putea fi și mai drastică. După victoria de moral din El Clasico, nu-mi dau seama de ce Zidane a continuat să-l țină rezervă pe James Rodriguez, că doar nu-i copil, să-i ia o săptămână adaptarea la fusul orar! Prin comparație, trio-ul de la Barcelona avea deja două meciuri întregi și nu se poate spune că nu-și revenise cât de cât. În fine, cert e că după această primă manșă din sferturi, toate cele trei cluburi după care se căsca prăpastia cotelor de favorit la câștigarea Ligii au emoții în perspectiva returului. Bayern, cu al său minuscul 1-0 împotriva Benficăi, a ajuns să aibă rezultatul cel mai solid! Barcelona n-are cum să se culce pe-o ureche după 2-1, mai ales că băieții lui Simeone o așteaptă cu cuțitele între dinți. Cât despre Real… o eliminare ar curma multe cariere la clubul madrilen, aproape sigur și pe a lui Ronaldo. Nu pot încheia fără a omagia alt fundaș brazilian amator de scenete, este vorba de Marcelo, care i-a prezentat lui Zidane o altă posibilă desfășurare a episodului cu Materazzi: capul pieptului e mai tare decât capul-cap!

Recomandări

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișate

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișatLa reunirea lotului Cetății, produsă luni, a fost prezent și mijlocașul Radu Ungurianu. Fotbalistul în vârstă de 29 de ani n-a participat însă la ședința de pregătire condusă de Petre Grigoraș din cauza unei grave accidentări.  Ungurianu a părăsit terenul pe targă în derbiul cu Șoimii Gura Humorului, disputat pe 1 noiembrie, în etapa a XI-a, iar verdictul medicilor a fost unul crunt: ruptura ligamentelor încrucișate de la genunchiul stâng.  Ghinion curat pentru Radu, care a suferit aceeași gravă accidentare și în urmă cu 6 ani, pe când evolua pentru Foresta, atunci fiind însă afectat genunchiul drept. „Având experiența accidentării precedente, când am auzit pocnitura n-am avut nici un dubiu că ligamentul e rupt. M-am operat pe 23 decembrie la o clinică din Bacău.  Sper ca de această dată perioada de recuperare să fie mai scurtă, pentru că acum, în timpul intervenției chirurgicale, mi-a fost implantat un ligament artificial.  Doctorul mi-a zis că operația a decurs bine, genunchiul se prezintă OK, așa că, după o perioadă de cădere, moralul mi-a revenit din nou la cote înalte. Sunt încrezător că în patru luni vor fi din nou pe teren”, a declarat Radu Ungurianu.

Un bărbat în vârstă de 73 de ani, condamnat după ce și-a lovit un vecin cu o toporișcă în zona capului

Un bărbat în vârstă de 73 de ani, condamnat după ce și-a lovit un vecin cu o toporișcă în zona capuluisandrinio
Un bărbat în vârstă de 73 de ani, condamnat după ce și-a lovit un vecin cu o toporișcă în zona capuluisandrinio