O liceană lansează o lucrare de Economie



O liceană lansează o lucrare de Economie
O liceană lansează o lucrare de Economie

– Ana Maria Pântea este elevă la Colegiului Militar Liceal „Ștefan cel Mare”
– Ea a scris volumul ca să își ajute colegii la studiu și este a doua elevă a colegiului care își lansează o carte în acest an
Colegiul Militar Liceal „Ștefan cel Mare” din Cîmpulung Moldovenesc organizează, astăzi, o ceremonie de lansare oficială a volumului „Economie. Aprofundări, grafice, scheme, probleme”, semnat de eleva Ana Maria Pântea. Festivitatea se va desfășura în prezența domnului general de brigadă dr. Visarion Neagoe, șef Instrucție și Doctrină și inspector general al forțelor terestre. La activitate vor mai participa șeful Secției Învățămînt din Statul Major al Forțelor Terestre, rectorul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar al Județului Suceava și ai liceelor din Cîmpulung Moldovenesc, primarul municipiului dar și familia autoarei cărții.
Lucrarea „Economie. Aprofundări, grafice, scheme, probleme” a fost publicată la Editura Centrului Tehnic Editorial al Armatei, cu sprijinul Statului Major al Forțelor Terestre. Potrivit precizărilor autoarei, cartea s-a născut din nevoia sa de a rezolva o serie de „dificultăți” pe care le-a întîmpinat în pregătirea sa pentru olimpiada de economie. Aceasta este organizată în patru module, primul dintre ele propunînd o interpretare schematică sau grafică a fenomenelor economice, iar următoarele conțin aplicații însoțite de soluții, ce vizează aprofundarea noțiunilor teoretice. Prin această lucrare, Ana Maria Pântea vine în sprijinul pregătirii elevilor la economie și a celor care optează pentru această disciplină la examenul de bacalaureat și concursurile de admitere în învățămîntul universitar.
Conducerea instituției de învățămînt militar are doar cuvinte de laudă și despre autoare. „De-a lungul celor trei ani de colegiu, prin mediile de absolvire realizate (9,80 în clasa a IX-a și 10,00 în clasele a X-a și a XI-a), Ana Maria s-a situat pe locul I în colegiu și în clasamentul elevilor din toate colegiile militare din țară. Rezultatele obținute la învățătură îi sînt încununate de succesele obținute la concursurile și olimpiadele școlare. De remarcat este locul I, cu nota 10, obținut la olimpiada de științe socio-umane, disciplina Logică – singurul 10 acordat – în anul școlar 2003/2004. De asemenea, Ana Maria a mai participat la faza județeană a olimpiadelor de Limba Română în clasa a IX-a și a obținut locul al II–lea la faza județeană a olimpiadei de Economie în anul școlar trecut. Ana Maria Pântea se pregătește pentru a susține examen de admitere la Academiei Forțelor Terestre Sibiu, dorința ei fiind aceea de a deveni ofițer al Armatei României. Ana Maria Pântea continuă tradiția celor peste 10.000 de absolvenți ai colegiului, se înscrie în galeria absolvenților instituției cu realizări remarcabile în cariera militară, cercetarea științifică, medicină, istorie, în viața socială și politică a țării sau pe tărîmul artelor, literaturii și publicisticii”, ne-a precizat referentul de specialitate relații publice din Colegiul cîmpulungean, p.c.c. Elena Jora.


O liceană lansează o lucrare de Economie
O liceană lansează o lucrare de Economie
O liceană lansează o lucrare de Economie
O liceană lansează o lucrare de Economie