Tradiții

O lege inițiată de Bogdan Gheorghiu instituie sărbătorirea colindului românesc între 6 și 31 decembrie

Deputatul PNL de Suceava, ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu
Deputatul PNL de Suceava, ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu

Colindul românesc va fi sărbătorit prin lege. Aceasta se va întâmpla după ce, miercuri, proiectul de lege privind instituirea perioadei 6-31 decembrie ca perioadă oficială a sărbătorii colindului românesc, inițiat de deputatul PNL de Suceava, ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu, și senatorul Alina-Ștefania Gorghiu, a fost votat în Parlamentul României de 255 deputați.
Potrivit inițiatorilor, colindul, sau colinda, păstrează deopotrivă tradiția și promovarea identității regionale și locale, reprezentând expresii ale artei cuvântului, expresii și practici muzicale și coregrafice. “Prezentul demers legislativ vine în sprijinul manifestărilor culturale realizate de către păstrători ai tradiției și obiceiurilor din toată țara”, a transmis Bogdan Gheorghiu. El a adăugat că proiectul de lege va fi trimis către președintele României, Klaus Iohannis, pentru promulgare, astfel încât, începând cu decembrie 2021, să ne putem bucura de tradiții într-un cadru legal.
„Suceava are poate printre cele mai frumoase obiceiuri și tradiții de iarnă, în care colindul ocupă un loc central. Proiectul de lege a venit, în primul rând, din nevoie de recunoaștere la nivel național a acestor elemente de patrimoniu inestimabil. Scopul este de a le conserva pentru viitoarele generații și de a le promova eficient. Cadrul legal ne asigură atingerea acestor obiective!”, a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
El a mai spus ca în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Culturii va întocmi un calendar de evenimente pentru Zilele colindului din România.

Recomandări

Alexandru Băișanu a inițiat o lege pentru interzicerea creării și utilizării de conturi personale pe platformele de socializare de către copiii cu vârsta sub 16 ani

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, după o întâlnire la Siret cu omologul său ucrainean: „România sprijină Ucraina, dar consumatorii români rămân o prioritate”

Ministrul Energiei Bogdan Ivan după o întâlnire la Siret cu omologul său ucrainean: „România sprijină Ucraina, dar consumatorii români rămân o prioritate”
Ministrul Energiei Bogdan Ivan după o întâlnire la Siret cu omologul său ucrainean: „România sprijină Ucraina, dar consumatorii români rămân o prioritate”

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române

Rușii lipoveni din localitățile sucevene, dar și toți ortodocșii de stil vechi sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie