O istorioară adevărată cu o bărbat care suferea de o boală foarte grea

Un bărbat a zăcut mai mulți ani și pierzîndu-și răbdarea în boală, cerea de la Dumnezeu să moară, iar Preabunul Dumnezeu l-a salvat printr-o minune, spre a nu-și pierde sufletul său.
Acest bărbat era călugăr cu viață aleasă din Sfîntul Munte Athos, dar fiind paralizat de mulți ani, începuse a se ruga lui Dumnezeu, ori să moară, ori să se facă sănătos, nemaiputînd suferi acea boală chinuitoare. Așa rugîndu-se, a venit la el un înger al Domnului și i-a zis: „Dumnezeu voiește să te curățe pe tine de păcatele tale ca fierul prin foc, spre a te duce pe tine în raiul desfătării, că nu este altă cale spre Mîntuitorul decît calea Crucii care se face prin suferințe. Deci dacă vrei să te cureți de greșelile tale trebuie să mai zaci un an pe pămînt sau să stai trei ceasuri în iad”.
Călugărul bolnav a început a cugeta. Încă un an de suferință pe pămînt? Mai bine să stau trei ceasuri în gheenă! Atunci îngerul, cu iuțeala fulgerului îi duse sufletul său în chinurile iadului și plecă, zicînd aceste cuvinte mîngîietoare: „După trei ore voi veni la tine să te caut!” Întunecimea aceea cumplită, suspinările sfîșietoare ale păcătoșilor care se chinuiau în gheenă și fețele înfricoșate ale diavolilor au adus asupra călugărului urgisit o groază și o durere nespusă. Pretutindeni nu vedea și nu auzea decît suferințe, lacrimi și vaiete îngrozitoare! Doar ochii arzători ai diavolilor luceau în întunericul fără margini al iadului.
Atunci chinuitul călugăr a început a plînge și a striga, însă nimeni nu răspundea la strigătele sale. Lui i se părea că de cînd a sosit acolo trecuseră sute de ani de suferință și aștepta cu nerăbdare să apară îngerul Domnului să-l scoată. Însă îngerul nu venea. Toți păcătoșii închiși în gheenă nu erau ocupați decît de moartea lor prea amară și groaznică și de propria lor muncă, iar grozavii diavoli, în bucuria lor infernală, își băteau joc de suferințele păcătoșilor.
În sfîrșit, îngerul cu un zîmbet de lumină, se apropie de chinuitul călugăr și-l întreabă: „Cum te afli, frate?” „Niciodată nu aș fi crezut că gura unui înger poate minți! Oare nu mi-ai spus că ai să mă scoți de aici după trei ore? Și iată, au trecut sute de ani în aceste suferințe groaznice! Ce zici tu?” A răspuns îngerul cu fața luminată: „O oră a trecut, de cînd te-am părăsit și mai ai încă două ore de stat aici!” „Două ore? strigă călugărul chinuit, cu mare groază. Este oare cu putință să fi trecut o oră? Dar nu mai pot suporta aceste munci cumplite! De se poate face voia Preamilostivului Dumnezeu, te rog scoate-mă de aici. Voiesc mai bine să sufăr pe pămînt ani, secole chiar pînă la a doua venire a Domnului, dar scapă-mă de aici! Fie-ți milă de mine!”
Zise îngerul: „Dumnezeu, fiind Părintele îndurărilor și a toată mîngîierea, arată bunătatea Sa asupra ta. Dar tu trebuie să-ți aduci aminte de acum înainte cît de grele și de mari sînt muncile gheenei; iar chinurile de pe pămînt, oricît de groaznice ar fi, sînt numai umbră față de cele veșnice ale iadului (Viața repausaților, București).
– Nu este mîntuire fără Cruce și fără suferință în această viață
Din această istorioară adevărată înțelegem că nu este mîntuire fără Cruce și fără suferință în această viață. Mîntuitorul nostru Iisus Hristos ne-a spus că „prin multe scîrbe ni se cade a intra întru Împărăția Cerurilor”.
Tot creștinul care dorește mîntuirea sufletului său este dator să fie gata a suferi cu dragoste și cu răbdare toate necazurile, scîrbele și durerile vieții îngăduite de Dumnezeu asupra omului pentru mîntuirea lui. Zice Sfîntul Isaac Sirul: „Precum focul curăță arama de rugină, așa boala curăță păcatul omului”. De aceea este bine ca în toată suferința și întristarea să ne rugăm Preaînduratului Dumnezeu să ne ierte de păcate și să ne dea răbdare în necazuri și supărări, aducîndu-ne aminte că: „Necazul răbdare lucrează, iar răbdarea curățire de păcate”.
Niciodată în viață nu putem răbda cît sîntem datori pentru păcatele noastre, pentru a împăca dreptatea lui Dumnezeu. Și nici a răbda nu putem fără mila și ajutorul Preaînduratului Dumnezeu. De aceea Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a zis: Rămîneți în Mine și Eu în voi. Precum mlădița nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămîne în viață, tot așa nici voi, dacă nu rămîneți în Mine (Ioan 15, 4). Numai cu mila și cu ajutorul Lui putem în viață toate. Acest adevăr ni-l arată Sfîntul Apostol Pavel care zice: Toate le pot întru Hristos, Cel Care mă întărește (Filipeni 4, 13).
Cu adevărat toate în Hristos le putem, iar fără El, nimic. De aceea sîntem datori în toată vremea și locul să cerem mila și ajutorul lui Dumnezeu și cu credință și nădejde, să așteptăm aducîndu-ne aminte de cuvîntul care zice: Mîntui-va Domnul sufletele robilor Săi și nu vor greși toți cei ce nădăjduiesc în El (Psalm 33, 21).