Pentru că ne aflăm în plină săptămână a patimilor lui Iisus Hristos, vă propun azi un pamflet ceva mai “light”. O scriere mai ușor de digerat, mai cuminte, mai ușurică, astfel ca să nu mai poată comenta unul ori altul:
– Uite, bă, ăsta nu are nimic sfânt în el, că nici în Săptămâna Mare n-o lasă și el mai moale!
O să-i las deci pe turbatul președinte Traian Băsescu și pe nereușitul premier Vio Ponta să se ia în coarne fără istov, după cum li s-a cimentat obiceiul, așa cum un bizon american s-ar duela de trei ori pe zi cu o cornută din stepa rusă. Am certitudinea că pricepeți unde bat.
Scrierea mea de astăzi va fi ca o țigară mai puțin vătămătoare pentru plămâni sau ca o băutură alcoolică îndoită cu sifon sau apă minerală, pentru a nu distruge de tot ficatul. Va fi ca o mâncare fără colesterol sau ca o partidă de sex la care se folosește prezervativul, de unde reiese o partidă corectă, dar fără condimentele care aduc cu ele farmecul vieții.
Iată despre ce este vorba. M-am tot uitat în ultima vreme și eu, în rând cu dumneavoastră, la pomelnicul de arestări ale marilor hoțalăi ai țării. Sper că ăsta nu e decât începutul, pentru că altfel o grămadă de infractori nepriponiți ar rămâne frustrați și supărați, întrebându-se, pe bună dreptate: “Ăștia de ce sunt unde sunt, iar noi am rămas de căruță?” Ca să nu mai vorbim de faptul că nouă ne-ar dispărea principala distracție cotidiană.
Gândindu-mă la ei, știți ce m-am întrebat, apropo de porunca dumnezeiască “Să nu furi”? M-am întrebat cum de nu le e rușine. Eu aș intra în pământ pentru de o mie de ori mai puțin. Cum le pot merge copiii la școală, știind că vor da ochii cu colegii care știu că sunt pui de hoți, cum pot da ochii părinții lor cu colegii de generație, ajunși și ei la vârsta a treia. Cum?
Dacă m-ați întreba care e cea mai dureroasă pierdere a României în ultimii 25 de ani, tocmai asta aș răspunde: pierderea rușinii.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.