O întrebare clasică în căutarea unui răspuns

Se știe că politica repugnă, îndepărtează și sperie oamenii normali. Se înțelege și de ce. Și totuși ei sunt cei cărora li se cere spirit civic, li se cere responsabilitate socială, li se spune că votul nu e doar un drept, ci și o obligație. Dar nu li se dă și soluția. Paradoxal, sunt chemați la alegeri, dar nu li se dă de ales. Suntem în precampanie electorală, dacă nu oficial, măcar personal. Fiecare dintre noi ne întrebăm citându-l cu amărăciune pe Caragiale: eu cu cine votez? Și culmea, nici măcar n-am ciocnit. Ne-au îmbătat cu apă chioară. Și tot ca-n Caragiale, vom rămâne fără răspuns dacă nu punem piciorul în prag. Ca să mergem de la mare la mic (mic fiind fiecare dintre noi), începem cu PSD, cel mai bine reprezentat partid al neamului, cel mai experimentat și, aparent, relaxat. Spun aparent pentru că social-democrații nici nu sunt, nici n-ar trebui să fie prea siguri pe victoria lor. Există însă o relaxare, soră cu inerția, care vine pe val din anii de glorie din urmă. Au arătat până acum că orice ar face, orice ar spune, indiferent de candidații cu care defilează și în ciuda anunțatei infuzii de tinerețe, PSD este mereu același. Nu văd, așadar, de ce un alegător i-ar mai oferi vreodată șansa să-și demonstreze abilitățile. Cândva la polul opus, PNL, și el partid mare, s-a făcut și s-a desfăcut, s-a aliat și s-a vândut sub toate ambalajele și la toate prețurile, că nu-i mai crede nimeni că ar putea fi o ofertă de neratat. Numai cine n-a vrut nu i-a votat pe liberali. Trecem la etapa următoare – sateliții. Ei fac parte dintr-o largă categorie în care intră cu diverse specificații UDMR, PMP cu tot cu UNPR, ALDE sau PRU, toți foarte mici ca să însemne ceva prin ei înșiși, suficient de băgăcioși cât să stea la masa negocierilor cu cei mari la care privesc cu jind. E clar ce-or să se facă ei dacă apucă să crească mari. Iar viitorul lor de noi depinde, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Ingrată responsabilitate, aceea de a alege răul cel mai mic. Ei bine, toți aceștia, mari și mici, s-au pus frumos la dosul unei legi electorale care să le permită doar lor accesul pe buletinele de vot, pe principiul pleacă ai noștri, vin ai noștri, oricum o dăm, să iasă bine. Așa se face că partidele noi, care își doresc să devină parlamentare, gen USR, se luptă cu morile de vânt încercând să strângă cele aproape 200.000 de semnături care să le permită să candideze. Cu cât mai tare se încrâncenează Uniunea Salvați România să solidarizeze populația, cu atât mai vizibile devin reacțiile mai marilor partide. E nefiresc să vezi că meciul PSD – PNL nu mai e un derby, e disproporționată reacția mai marelui PSD atacându-i pe matematician și pe franțuzoaică, dând lovituri cu manta guvernului tehnocrat. E totuși reconfortant să vezi cât deranj poate provoca un USR atât de nou unui PSD atât de vechi. Și mai ales e reconfortant să știi că s-ar putea să găsim răspunsul la întrebarea lui Caragiale.