O întâmplare din care se vede cum s-a smerit Sfânta Parascheva înaintea Maicii Domnului

Sfânta Cuvioasă Parascheva este atât de căutată de credincioși în primul rând pentru că, prin mijlocirile ei, foarte mulți primesc ajutor de la Dumnezeu. Și eu mă număr printre cei care au apelat, în nenumărate rânduri, la ajutorul Sfintei ca la un bun prieten. În preajma raclei în care odihnește trupul ei mustind a sfințenie, întotdeauna gust dintr-o pace adâncă, având sentimentul că nu mi se poate întâmpla nimic rău. Mă simt ocrotit. De aceea, în vara lui 2016, atunci când am înțeles că e voia lui Dumnezeu să merg pentru măcar un an în Spania, am simțit ca pe o mare pierdere faptul că urma să mă depărtez de cea – pe bună dreptate – numită „mult folositoare”. Dar am ales totuși să plec, și primind o anumită încredințare: locul unde urma să fiu găzduit, Mănăstirea Vilaller, era un așezământ monahal aflat încă de la înființarea sa, în 2013, sub ocrotirea Sfintei Parascheva. Iar capela mănăstirii găzduia, tot de la înființare, un odor de mare preț: o pernuță care a stat o vreme sub capul Sfintei.
Așadar, eram la Vilaller. Se apropia cu pași repezi hramul din 14 octombrie 2016. Eu eram din ce în ce mai necăjit întrucât, pentru prima dată în ultimii 25 de ani ai vieții, nu mai eram la Iași de ziua Sfintei. Mai mult, urma să ratez punerea în scenă, în premieră absolută, a unui Oratoriu dedicat Sfintei Parascheva, compus de maestrul Viorel Munteanu și în realizarea căruia mă implicasem și eu, inclusiv printr-o contribuție la scrierea libretului. Nu pot să pun în cuvinte cum a rânduit atunci Sfânta lucrurile și cum mi-a mângâiat inima. Mai întâi, premiera Oratoriului a fost amânată, din binecuvântate pricini, cu un an (dacă ajută Dumnezeu, voi fi prezent la reprezentația din 16 octombrie 2017, pe scena Teatrului Național din Iași). Apoi, chiar în zilele hramului am avut bucuria de a găzdui la Vilaller o echipă de la TVR, pe jurnaliștii Titi Dincă și Elena Dinu. Oameni dragi, de care mă legau atâtea transmisii de la Iași ale Sfintei Liturghii din 14 octombrie. Și multe alte lucruri s-au mai întâmplat, încât hramul de anul trecut l-am trăit tot în prezența Sfintei, ca și cum aș fi fost la Iași, în apropiere de sfintele sale moaște.
Despre lucrarea Sfintei Parascheva la Vilaller am să mai relatez un episod care m-a marcat în chip deosebit. La Vilaller, unde era și un Centru misionar pe care îl coordonam, mă urmaseră câteva ucenice dornice să îmbrățișeze monahismul. Neavând atunci o stareță sau o monahie mai cu experiență la care să se raporteze, obișnuiam să le încurajez spunându-le că, deocamdată, Sfânta Parascheva le este stareță. Eram convins că așa și este. Au trecut câteva luni și, pe 8 martie anul acesta, ne-a vizitat la mănăstire Părintele Constantin Necula. La un moment dat l-am rugat să le pomenească pe surorile de mănăstire, ca să le trimită Dumnezeu o stareță. La care dânsul mi-a dat imediat replica: „Dar au stareță, e Maica Domnului„. „Dacă punem așa problema, într-adevăr au o stareță, dar e Sfânta Parascheva”, am încercat eu să o țin pe a mea. Delicat, Părintele Constantin Necula m-a contrazis: „Sfânta Parascheva este, dar pe post de egumenă. Maica Domnului e stareță”. Apoi discuția noastră s-a dus, cu pace, pe alt făgaș.
La scurt timp după acest dialog, a venit ca din senin gândul de a aduce la Mănăstirea Vilaller icoana Maicii Domnului – Pantanassa („Împărăteasa tuturor”), o reproducere după icoana originală care se află la Mănăstirea Vatoped din Athos. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei, am început demersurile, care păreau extrem de anevoioase. Inclusiv financiar era o problemă. Costurile totale pentru a aduce această icoană din Sfântul Munte se ridicau cam la 2.200 de euro, în condițiile în care mănăstirea cu greu reușea să-și acopere, pe atunci, cheltuielile de întreținere. Am făcut, totuși, un apel public și, într-un timp cu mult mai scurt decât anticipam, s-a adunat suma necesară, iar în ziua de 19 mai 2017 icoana ajungea din Athos în Pirineii catalani. Nu fără greutăți, dar toate biruite foarte repede. De exemplu, nu se putea pune un odor atât de scump în bagajul de cală. Fiind de dimensiuni considerabile – 60×80 cm –, nici în cabină nu putea fi luată. De aceea, Părintele Teofan Ursachii, cel care a însoțit-o, a cumpărat bilet de avion și pentru ea, iar reprezentanții companiei aeriene, deși surprinși, au lăsat icoana să stea pe scaun, ca oricare alt pasager!
De atunci, evlavia pelerinilor care ajung la Vilaller se îndreaptă mai întâi spre icoana Maicii Domnului (Pantanassa), apoi spre pernuța pe care s-a odihnit capul Sfintei Parascheva. Deși am trăit venirea icoanei la mănăstire ca pe o minune, totuși semnificația acestui lucru nu l-am înțeles multă vreme. După cum și discuția cu Părintele Constantin Necula o uitasem. Până când, într-o bună zi, soția mea, Cristina, îmi atrage atenția: „Ai văzut smerenia Sfintei Parascheva? Cum a mijlocit să vină icoana Pantanassa pentru ca Maica Domnului să fie, în fapt, întâia ocrotitoare a mănăstirii?”. Atunci am înțeles că nimic nu era întâmplător. Că, într-adevăr, precum Maica Domnului este adevărata stareță a Sfântului Munte Athos, tot așa și la Vilaller. Iar lucrurile se leagă și din perspectivă istorică. Cu mult înainte de schisma de la 1054, spun documentele la care am avut acces, pe locul unde este acum mănăstirea era o străveche vatră monahală, aflată chiar sub ocrotirea Maicii Domnului.
Ar mai fi și altele de povestit, însă mă rezum la cele ce pot fi verificate, fiind publice, de altfel. Pe cele mai intime le păstrez pentru mine, cel puțin deocamdată. Și închei cu o concluzie pe care mi-am însușit-o din această lecție: smerenia desăvârșită, precum cea a Sfintei Parascheva, e întotdeauna însoțită de minuni, mai mult sau mai puțin vizibile, pentru că ea Îl coboară pe Dumnezeu pe pământ.
(Pr. Constantin Sturzu)