Pufoaica de vară

O întâmplare cu un paranoic și un psihiatru



De câte ori îmi cade în vecinătatea dialogului vreo panaramă de grandoman, vreun lăudăros cu care începe și-și încheie nasturii de la șliț globul pământesc, antiteza îmi aduce în memorie modestia scriitorului argentinian Jorge Luis Borges. Când era solicitat să se pronunțe decisiv într-o chestiune de interes național și internațional, Borges se eschiva cu bun-simț:
– Scuzați-mă, dar cine sunt eu ca să pronunț asemenea verdicte? Există persoane mai calificate ca mine să vă răspundă.
Iar Borges era, orice s-ar spune, mai important pentru contabilitatea planetei noastre decât un deputat, un primar, un președinte de țară sau chiar un jucător de tenis.
Cunosc o poveste, legată de un paranoic de talie națională, pe care îmi place s-o recit, când se ivește prilejul. Nu-mi mai amintesc de unde o știu, probabil că am auzit-o din gura cuiva.
Cică paranoicul ăsta, pe când tocmai își termina o criză tipică, s-a suit într-un taxi și i-a cerut șoferului să-l ducă la cel mai bun psihiatru din oraș, să se aprovizioneze cu medicamente și cu sfaturi de specialitate pentru suferința care îl măcina de ani buni.
La destinație, i-a plătit cursa șoferului, l-a pupat cu înflăcărare, apoi a bătut cu vervă la ușa medicului.
– Intră! – i s-a răspuns, de după ușa capitonată cu multă prudență.
Bombându-și pieptul, cum mândru și profesional își bombează dosurile amantele miliardarilor, paranoicul a intrat și a spus dintr-o suflare, ca pe o poezie:
– Dom’ doctor, nu-ș’ ce se petrece cu mine și cu universul, că mă simt tot mai genial! De exemplu, am remarcat că de câte ori mă mănâncă în fund, scuzați vorba buruienoasă, se întâmplă ceva major pentru umanitate: ba un atentat, ba o arestare a unui șef de la FMI, ba o cădere la bursa din Tokyo. Cum eu nu cred în coincidențe, vă întreb direct: ce-aveți pentru paranoia mea?
Psihiatrul, om confruntat în carieră cu multe cazuri asemănătoare, a răspuns cu înțelepciune umană și profesională:
– Ce am eu pentru paranoia matale, întrebi? Toată stima, domnule, toată stima!