În anul 1937, undeva în creierul falnicilor noștri munți, la o pensiune numită Wagner, s-au nimerit, spre odihnă și spre lucru, câțiva bravi slujitori ai condeiului. Printre ei, Mihai Sebastian, care avea să reia decorul de acolo în piesa „Jocul de-a vacanța”, unde pensiunea Wagner avea să fie rebotezată „Pensiunea Weber”.
Căutau cu toții liniștea tămăduitoare a muntelui, o liniște deranjată doar de „dinamita care răsturna mereu stâncile, pregătind drumul stereotip al automobilelor” prin Cheile Bicazului. Într-o seară, pe când suflarea turiștilor se încălzea roată la un foc strașnic, „sfrijit, neras, c-un sac în spate, tăbăcit de vânturi, ars de soare, cu toate glodurile Carpatului pe bocanc”, a apărut din pădure George Lesnea, traducătorul din Esenin. „Atunci și deodată ne-a spus Lesnea poeme de Esenin. Avea mătasă și fluier în glas, iar alteori șuier de bici și o scrâșnire, și câteodată ca un scâncet de cocoare.” Apoi, într-un târziu, în șoaptă, a recitat Lesnea „Cântecul cățelei”, pe care cei din jurul focului l-au încălzit la piept, ca pe un „pui de Mioriță”.
Țin la căpătâi un volum de versuri de Esenin, cu o postfață scrisă de Ionel Teodoreanu în acel an 1937, postafță unde povestește întâlnirea de lângă pensiunea Wagner cu George Lesnea, „întâiul, suveranul traducător al poemelor lui Esenin”. De câte ori despic cartea și recitesc a mia oară „Cântecul cățelei”, „Sunt obosit de traiul meu statornic”, „Ah, voi sănii ! Și voi cai, voi cai !” sau „Scrisoare mamei”, simt și eu, aidoma lui Ionel Teodoreanu, că „e o tristețe sfâșietoare în tot ce-i prea frumos”.
Pentru că intuiesc că se vor găsi destui amatori să râdă de mine, zicând uite ce prostălan e ăsta, citește Esenin, în loc să-i citească pe clasicii Chireac și Roșca-Stănescu, o să fac aici o delațiune: și prietenul meu Ștefan Prutianu, profesorul autor de best-seller-uri de comunicare și marketing la editura „Polirom”, poartă în permanență asupra sa un volumaș cu versuri de Esenin. Măcar eu țin acasă corpul delict, pe când el îl duce pretutindeni, în buzunarul de la piept.
Îi atrag atenția lui Prutianu la modul cel mai serios să nu se mai joace cu lucruri de astea, fiindcă dacă într-o zi un polițai îl va percheziționa, în mod sigur o să se aleagă cu o amendă terminatoare. Cine știe, poate o să facă și pușcărie pentru crima sa.