Credință

O icoană făcătoare de minuni de pe Muntele Athos, la biserica din Berchișești

Icoana făcătoare de minuni a fost adusă de la Muntele Athos

O icoană făcătoare de minuni adusă de pe Muntele Athos a fost depusă la biserica din Berchișești. Primarul acestei comunei, Violeta Țăran, a declarat că biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” din Berchișești găzduiește în premieră o icoană făcătoare de minuni, adusă special din Sfântul Munte Athos.
Violeta Țăran a precizat că evenimentul de prezentare a acesteia a avut loc în cadrul unei impresionante ceremonii religioase, slujba fiind oficiată de un sobor de 13 preoți, la care s-a adăugat călugărul de la Muntele Athos care a însoțit icoana. „Cu acest prilej, credincioșii au putut să se închine unei copii a Icoanei Făcătoare de Minuni Pantanasa de pe Muntele Athos, special pictată pentru comunitatea noastră. Aducerea acestei icoane în comuna Berchișești s-a realizat prin contribuția financiară a enoriașilor bisericii”, a spus primarul din Berchișești.
Violeta Țăran a ținut să-l felicite pe preotului paroh Ionel Coca pentru reușita acestei inițiative, „care sunt convinsă că va fi benefică credincioșilor din comună și ne va aduce sănătate și spor în tot ce facem”.

Recomandări

Diaspora românească din Carolina de Sud, în sărbătoare: târnosirea bisericii „Sfântul Grigorie Teologul”

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Campionii de la rugby, felicitați în cadrul unei gale care, se speră, va fi punctul de plecare spre Liga Națională

Sfânta Ecaterina, icoană a credinței statornice, prăznuită în parohia din Sfântu Ilie, Șcheia, pe care o ocrotește