O hotărâre de guvern pentru numirea unui membru în plenul OPCSB, publicată cu cinci luni întârziere



O hotărâre aprobată de Guvern în luna septembrie a anului trecut de numire a unui membru al plenului Oficiului de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (OPCSB) a fost publicată în Monitorul Oficial cu o întârziere de aproape cinci luni, interval în care postul rezervat MAI nu a putut fi ocupat.
Prin hotărârea de guvern aprobată în 21 septembrie 2011, în plenul Oficului a fost numit un reprezentant al Ministerului Administrației și Internelor (MAI), actul normativ fiind însă publicat în Monitorul Oficial abia marți, 7 februarie 2012. În aceste condiții, postul rezervat MAI în plenul Oficiului a rămas neocupat.
Conform legii, plenul Oficiului pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor este format din câte un reprezent al Ministerului de Interne, al Ministerului Finanțelor, al Ministerului Justiției, al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, al Băncii Naționale a României, al Curții de Conturi și al Asociației Române a Băncilor.