PROBLEME

O hotărâre CEDO dă „bătăi de cap” Comisiei de fond funciar



Comisia județeană de fond funciar Suceava caută cea mai bună soluție pentru punerea în aplicare a unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în favoarea unui sucevean, fără însă să afecteze dreptul de proprietate al altor persoane. Prefectul Orest Onofrei a declarat ieri că, până în prezent, nu s-a reușit soluționarea problemei în cazul Croitoru, din Pătrăuți, care a câștigat la CEDO un proces de revendicare a unei suprafețe de teren. „Problema este că în hotărârea CEDO sunt specificate și parcelele pe care trebuie pus în posesie, dar respectivul teren este ocupat de alți proprietari care au titluri de proprietate emise în baza unor hotărâri judecătorești definitive”, a spus Onofrei. El a precizat că pe terenul revendicat de Croitoru sunt în prezent construite și case.
Onofrei a precizat că în acest caz „medierea nu este posibilă” pentru că Croitoru dorește să primească doar parcelele specificate în hotărârea CEDO. „Trebuie găsită o soluție de compromis”, a mai spus Orest Onofrei.



Recomandări

Consiliul Județean Suceava, obligat de CEDO să achite unei foste angajate de la Protecția Copilului o datorie din 2017-2019, de circa 20.000 de euro

Primăria Suceava și Oficiul de Cadastru, sub lupa procurorilor după scandalul pe proprietatea terenului de sub Biserica „Sfânta Treime”

Primăria Suceava și Oficiul de Cadastru, sub lupa procurorilor după scandalul pe proprietatea terenului de sub Biserica „Sfânta Treime”

Deputatul AUR de Suceava Doru Acatrinei solicită trimiterea corpului de control la Primăria Șcheia pentru a verifica „acțiunile de acoperire” ale primarului Andriciuc